Cum era de asteptat, sunt evolutii interesante inaintea Summit-ului NATO de la Varsovia. Ne intereseaza in mod direct, ca stat aliat.

———————-

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat joi că întărirea apărării NATO în Est, care urmează să fie decisă la summitul Alianţei Nord-Atlantice prevăzut pentru vineri şi sâmbătă la Varşovia, este justificată de atitudinea Rusiei în Ucraina ce a dus la pierderea “încrederii” Alianţei, relatează AFP.

“Acţiunile Rusiei în criza ucraineană i-au zguduit profund pe aliaţii noştri din Est, când prevalenţa dreptului şi inviolabilitatea frontierelor sunt puse în cauză prin cuvinte şi fapte, atunci încrederea scade”, a declarat dna Merkel în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german), cu o zi înainte de summitul şefilor de stat şi de guvern din capitala poloneză.

Reuniunea de la Varşovia va avea loc “într-o etapă în care situaţia din domeniul securităţii în interiorul şi în jurul Europei s-a transformat într-un mod semnificativ”, a adăugat ea.

Desfăşurarea de batalioane în ţările din estul Europei la frontiera cu Rusia, exerciţii şi bugete militare în creştere, acestea sunt obiectivele cu care liderii NATO reuniţi la Varşovia vor completa întărirea Alianţei faţă de Rusia decisă la începutul crizei ucrainene.

Întărirea este fără precedent de la destrămarea fostei URSS şi Germania este chemată să aibă un rol important. Ea va participa la formarea a patru batalioane (între 600 şi 1.000 de soldaţi) care vor fi desfăşurate prin rotaţie începând din 2017 în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Aceste măsuri intervin ca urmare a anexării Crimeii şi a ofensivei separatiste proruse în estul Ucrainei în primăvara lui 2014.

În acelaşi timp, cancelarul german i-a întins mâna Moscovei afirmând că măsurile sunt disuasive şi “profund defensive” şi adăugând că NATO vrea să reia firul dialogului cu Rusia.

“O securitate durabilă în Europa nu poate fi realizată decât cu Rusia, nu fără ea”, a declarat Merkel. “Disuasiunea şi dialogul, angajarea clară în favoarea solidarităţii faţă de partenerii noştri din Alianţă (…) şi mâna întinsă pentru dialog, acestea nu sunt elemente contradictorii, ci, dimpotrivă, indisociabile”, a mai spus cancelarul german citat de Agerpres.

 

Ambasadorul Rusiei la NATO: Moscova va face totul pentru ca echilibrul de forţe să nu fie perturbat în Marea Neagră
Rusia va face totul pentru ca echilibrul de forţe în regiunea Mării Negre să nu fie perturbat, ca răspuns la întărirea forţelor maritime ale NATO în zonă, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă NATO din Bruxelles, Aleksandr Gruşko, într-un interviu acordat miercuri cotidianului Kommersant, citat de RIA Novosti şi alte mass-media ruse.

‘Vom face totul ca echilibrul de forţe să nu fie perturbat în regiune’, a insistat el, adăugând că Moscova a pledat constant ca Marea Neagră să fie o regiune a cooperării.

‘Există toate premisele ca şi pe viitor Marea Neagră să nu devină o arenă a confruntării’, a afirmat Gruşko, subliniind că partea rusă doreşte ca în relaţiile dintre ţările riverane să prevaleze chestiunile de cooperare economică, socială, culturală, turism.

Rusia este îngrijorată cel mai mult, în prezent, de prezenţa unor forţe din afara regiunii în Marea Neagră. ‘În primul rând, acestea sunt forţele maritime ale SUA, care intră cu regularitate în Marea Neagră. Nave ca distrugătorul USS Donald Cook nu transportă doar câteva zeci de rachete de croazieră de înaltă precizie Tomahawk, ci sunt echipate şi cu sisteme de apărare antirachetă Aegis’, a spus ambasadorul Rusiei la NATO în interviul pentru Kommersant, menţionând că Moscova a avertizat în repetate rânduri SUA despre riscul apropierii unor astfel de nave de ţărmurile Rusiei.

‘Aceştia sunt paşi destabilizatori, care sunt făcuţi nu doar în detrimentul securităţii regionale, ci subminează şi stabilitatea strategică’, a mai spus el.

Moscova a anunţat recent că, reacţionând la intensificarea activităţii NATO, ar putea instala în zona Mării Negre şi a Mării Baltice două staţii radar moderne puternice de tipul ‘Podsolnuh’ (‘Floarea soarelui’), capabile să controleze zona de coastă pe o rază de 200 de mile. Radarul care ar urma să fie instalat în Crimeea ar putea identifica toate navele care intră în Marea Neagră prin Bosfor, potrivit Interfax preluata de Agerpres.

Suwalki Gap

Istmul Suwalki, situat în nord-estul Poloniei, în apropiere de granița cu Rusia și Belarus, este considerat de NATO un potențial călcâi al lui Ahile pentru că, ocupând această zonă, forțele ruse ar izola țările baltice de Europa de Vest, relatează France Presse.

5076

Zona, numită ‘Suwalki Gap’ este un teritoriu în nord-estul Poloniei, care are ca vecini Lituania în nord-est, Kaliningrad în nord-vest și Belarus în sud-est. Fâșia de teren din districtul Sejny mai este numită ‘coridorul Suwalki’ sau de către lituanieni ‘triunghiul Suwalki’, o referire la cele trei orașe Punsk, Sejny și Suwalki.

Temerile de o invazie rusească au apărut după anexarea Crimeii în 2014, eveniment care a degradat puternic relațiile dintre Occident și Rusia. De atunci, cele mai importante manevre ale NATO s-au concentrat pe apărarea acestei regiuni, cu atât mai mult cu cât specialiștii consideră “sofisticate și intimidante” exercițiile militare rusești desfășurate în Kaliningrad și în Belarus.

“Rusia ar putea invada țările baltice mai rapid decât le-am putea noi apăra”, a admis generalul Ben Hodges, comandant al forțelor terestre americane în Europa, pentru săptămânalul german Die Zeit.

Un recent raport al Rand Corporation, bazat pe jocuri de război, emite același avertisment: “Forțelor ruse le trebuie maxim 60 de ore pentru a ajunge la Tallinn și Riga”.

“Pare rezonabil să ne gândim că Rusia ar viza coridorul îngust de la Suwalki în orice conflict cu NATO care ar implica țările baltice”, închizându-l printr-o operațiune terestră dinspre Kaliningrad sau Belarus ori distrugând drumurile și căile ferate prin atacuri aeriene și artilerie, spune profesorul John R. Deni, de la Institutul de studii strategice al US Army War College.

Conducătorii țărilor membre NATO, care se reunesc în 8 și 9 iulie la Varșovia, au intenția să reducă acest risc. Patru batalioane sunt pregătite să fie desfășurate prin rotație în țările baltice și în Polonia. Această “prezență avansată” a NATO face parte din strategia sa de descurajare și de dialog. Fiecare batalion va cuprinde 600-800 soldați.

“Forțele poloneze sunt bine pregătite să apere acest pas Suwalki, dar în fața mobilizării ruse, ele nu sunt destul de numeroase. Trupele NATO sunt deci necesare”, a afirmat Antoni Macierewicz, ministrul apărării polonez, într-o conferință de presă. “Noile grupuri-batalioane, validate aici la Varșovia, vor face față acestei provocări”, a continuat Macierewicz.

Marea Britanie urmează să conducă un batalion în Estonia, Canada în Letonia, Germania în Lituania și SUA în Polonia, potrivit mai multor media locale.

“Noi am stabilit o legătură foarte clară între prezența acestor grupuri-batalioane în Polonia și în țările baltice”, a indicat Tomasz Szatkowski, subsecretar de stat al apărării polonez, pentru presa străină la Varșovia. “Într-adevăr, batalionul desfășurat în Polonia se va afla în regiunea Suwalki, într-o zonă ușor de securizat”, a adăugat el.

Pentagonul a anunțat separat în martie desfășurarea unei brigăzi blindate suplimentare de circa 4.200 de oameni în Europa de Est la începutul anului 2017, potrivit unui sistem de rotație. În 1997, NATO a decis să nu instaleze baze permanente în fostele țări ale Pactului de la Varșovia și această regulă este respectată în continuare, în pofida conflictului din Ucraina.

La rândul său, Kremlinul se opune ferm față de ceea ce el consideră a fi o expansiune occidentală în țările care s-au aflat cândva sub influența sa. Rusia și-a crescut puternic prezența în Marea Baltică, iar aviația sa încalcă adesea spațiul aerian al aliaților NATO, precum Estonia, notează AFP.

Moscova a anunțat că trei noi divizii vor fi create în sud-vestul Rusiei și noi arme vor fi desfășurate pentru a contracara întărirea dispozitivului militar occidental, considerat periculos, în apropierea frontierelor țării.

4 COMMENTS

  1. Toţi, şi vestul şi estul sunteţi la fel, toţi aveţi aceleaşi interese proprii şi vă întindeţi profitând de pupăcioşii şi îngenuncheaţii care stau ca milogii cu mâna întinsă la cerşit şi sub papucul vostru distrugând naţiuni !
    Zero încredere pentru ambele tabere !

  2. Completare: de asta huiesc avioanele de dimineaţă până în noapte pe cer deranjând liniştea oamenilor?
    Că nu au încredere europenii în Rusia?
    Să fim serioşi !

  3. Nu poți pierde ceva ce n-ai avut niciodată…
    .
    Merkel ar face bine să se pregătească de ducă.
    Autismul ei în ceea ce privește politica UE a dus la reacția dură a UK – BREXIT – și la dezastrul electoral din Austria unde asociații doamnei Merkel și cei ai domnului Schulz au ciordit alegerile în detrimentul mult-hulitului ”extremist” Hofer.
    .
    Sper ca militarii din NATO să nu se uite prea mult în gura acestei mini-Goebbels – fostă șefă cu propaganda a comuniștilor din fosta DDR.
    Sper ca mințile ”reci” din NATO să nu se lase amăgite de discursul dual al acestei Hitlerese în fustă și să înțeleagă că ascensiunea extremei drepte în Europa este rezultaul eșecului lamentabil al politicilor pretins democratice ale partidelor tradiționale și al decuplării acestor partide de propriii lor cetățeni.

Leave a Reply