De mai bine de 2 ani, de cand Donald Trump a venit la Casa Alba, astept un mesaj atat de transant. In anul acesta special – 2019 – in care marcam implinirea a 70 de ani de la infiintarea NATO, declaratiile facute de greii Congresului SUA sunt cruciale. Si aduc o mare usurare !

O delegaţie a Camerei Reprezentanţilor din SUA condusă de preşedinta acestui for Nancy Pelosi a încercat marţi să-i liniştească pe partenerii din NATO şi Uniunea Europeană că SUA rămân un partener angajat, într-un moment în care preşedintele Donald Trump pune această relaţie sub semnul întrebării, relatează dpa.

Delegaţia bipartită, care include circa 10% din Congresul SUA, este aici, la Bruxelles, pentru a reafirma ‘angajamentul nostru pentru alianţa transatlantică, angajamentul nostru faţă de NATO, respectul nostru pentru Uniunea Europeană, capacitatea şi dorinţa noastră de a lucra cu toţii împreună’, a spus Pelosi.

Parlamentarii americani au participat la Conferinţa pentru securitate de la Munchen înainte de a se deplasa la Bruxelles pentru convorbiri cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini şi premierul belgian Charles Michel.

Întâlnirea cu Juncker, de luni, a atins ‘multe aspecte a ceea ce numim agenda globală, din care încă credem că UE şi SUA împărtăşesc mult’, a declarat purtătorul său de cuvânt Margaritis Schinas.

‘Ştim că viitorul Americii şi al Europei sunt strâns legate’, a declarat Elliot Engel, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor. ‘Ca într-o familie în care sunt suişuri şi coborâşuri şi dezacorduri, dar suntem una şi aceeaşi familie’, a adăugat el.

Între timp, congresmanul Gerry Connelly i-a mulţumit preşedintelui rus Vladimir Putin că ‘ne-a adus pe toţi împreună’ pentru a reafirma valorile vestice liberale, subliniind în acelaşi timp angajamentul ‘deplin, neechivoc’ al SUA pentru securitatea colectivă şi aceste valori.

Donald Trump a pus sub semnul întrebării valoarea NATO şi şi-a supărat partenerii europeni cu decizii privind comerţul, diplomaţia şi chestiuni de securitate, printre care o creştere a tarifelor pentru importurile de metale, retragerea SUA din acordul nuclear iranian şi o decizie de a pune capăt acordului cu Rusia privind Forţele Nucleare Intermediare.


In legatura cu subiectul de mai sus :

Anexarea de către Federaţia Rusă a peninsulei Crimeea şi ‘ocuparea’ unei părţi a teritoriului din Donbas (estul separatist prorus al Ucrainei) au constituit prologul războiului hibrid al Kremlinului împotriva Uniunii Europene, NATO şi a întregii lumi democratice, a declarat marţi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, într-un discurs rostit în Rada Supremă (parlamentul unicameral), reunită într-o sesiune specială cu ocazia împlinirii a cinci ani de la ceea ce Kievul califică drept ‘agresiunea’ Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, transmite agenţia de presă oficială ucraineană Ukrinform.

‘Anexarea Crimeii şi ocuparea unei părţi a teritoriului Donbasului au devenit prologul războiului hibrid al Moscovei nu doar împotriva Ucrainei, ci şi împotriva Uniunii Europene, inclusiv a Poloniei, împotriva SUA, împotriva NATO, împotriva ţărilor baltice şi în cele din urmă împotriva întregii lumi civilizate’, a insistat Poroşenko.

El a spus că eroii ‘Revoluţiei demnităţii’ – aşa cum este numită în Ucraina mişcarea de contestare fără precedent din 2013-2014 împotriva regimului corupt al ex-preşedintelui prorus Viktor Ianukovici -, soldaţii ucraineni au apărat şi apără frontiera de est a Europei de o invazie, care ameninţă să distrugă libertatea şi democraţia, statul de drept şi respectul pentru demnitatea umană.

‘Moscova a început acest război pentru că aici, la noi, în Piaţa Independenţei din Kiev, ea a pierdut lupta civilizaţională pentru Ucraina’, a afirmat Poroşenko, subliniind că planurile Rusiei de a destrăma statul ucrainean au eşuat, dar pentru aceasta ucrainenii au plătit un preţ scump. Conflictul din Donbas continuă, chiar dacă la foc mocnit, iar – potrivit cifrelor ONU – confruntările din estul Ucrainei s-au soldat cu peste 10.000 de morţi din 2014 până în prezent. Moscova este acuzată de Kiev şi Occident că acordă sprijin rebelilor proruşi din Doneţk şi Lugansk, dar Rusia neagă, în pofida evidenţelor, susţinând că în Ucraina este în curs un ‘război civil’.

‘Fără îndoială, în conflictul (împotriva Ucrainei), Kremlinul este sortit la înfrângere. În decurs de cinci ani, Rusia nu şi-a putut atinge niciunul dintre obiective în Ucraina şi la nivel tactic noi am câştigat deja’, a subliniat preşedintele ucrainean în cadrul discursului rostit în parlament.

La rândul său, şeful legislativului de la Kiev, Andrii Parubii, a declarat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, reprezintă un pericol pentru lumea întreagă. ‘Lumea trebuie să-l oprească pe Putin pentru că consecinţele acţiunilor sale vor fi tragice pentru toate ţările’, a afirmat Andrii Parubii, citat de agenţia de presă Unian.

Europa nu este posibilă fără o Ucraina independentă, echitabilă şi în siguranţă, iar politicienii care sunt gata să vândă Ucraina vând de fapt viitorul Uniunii Europene, a opinat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, prezent la ceremoniile de la Kiev dedicate împlinirii a cinci ani de la mişcarea de contestare care a adus acum cinci ani forţele pro-occidentale la putere la Kiev.

‘Atunci, când noi, polonezii, ne-am început drumul spre Europa, papa Ioan Paul al II-lea a spus lumii: ‘Nu există o Europă echitabilă fără Polonia independentă’. Aici şi acum vreau să spun că nu există o Europă echitabilă fără o Ucraină independentă. Nu există o Europă sigură fără o Ucraină în siguranţă. Cu alte cuvinte, Europă nu există fără Ucraina’, a afirmat Tusk într-un discurs rostit în limba ucraineană în Rada Supremă.

În cadrul acestei reuniuni speciale a parlamentului de la Kiev, preşedintele Petro Poroşenko a promulgat legea privind înscrierea în Constituţia ţării a aspiraţiilor Ucrainei de a adera la UE şi NATO.

‘Nu intenţionăm să obţinem aprobare de la Rusia. Nu vom cere permisiunea lui Putin încotro să mergem mai departe. Mergem pe drumul nostru şi ne luăm singuri deciziile despre modul în care să ne asigurăm securitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială’, a subliniat Poroşenko, aflat în plină campanie electorală pentru al doilea mandat prezidenţial la alegerile din 31 martie.

2 COMMENTS

  1. O fi Trump cam zgubilitic, dar cand a amenintat cu retragerea SUA din NATO, chiar daca a facut-o pentru a pune presiune pe celelalte puteri cu privire la contributia financiara, a avut totusi dreptate. Sa luam Germania care nu aloca cei 2% din PIB, in schimb cocheteaza permanent cu Rusia. Santajul rusesc cu gazele este evident. Si aici Trump a avut dreptate. Razboiul economic si financiar nu se va sfarsi niciodata. Doar naivii cred contrariul.

Leave a Reply