Friday, January 2, 2026
-2.9 C
Bucharest

Mesaj de la varful NATO : Centrul strategic de greutate al Europei se mută către Est

Secretarul General Adjunct al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), Mircea Geoană, consideră că, în urma războiului din Ucraina, centrul strategic de greutate al Europei se va muta către Est iar România va devenit o ţară nu doar relevantă strategic, ci şi una cu “o relevanţă de natură economică, politică şi tehnologică”.

El a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei internaţionale “NATO şi războiul din Ucraina. Reechilibrare geografică şi consolidare instituţională”, care se desfăşoară în municipiul Iaşi, că România trebuie să profite de noua realitate apărută după invazia teritoriului ucrainean.

“Când cancelarul Germaniei a vizitat Praga în urmă cu câteva săptămâni, a făcut o declaraţie foarte importantă şi foarte relevantă. Spunea domnia sa într-un discurs la o universitate din Praga că, în urma acestui conflict în care practic Rusia a ales să se decupleze de Europa, centrul de greutate al Europei se mută către Est. Acest lucru este adevărat. Centrul strategic de greutate al Europei se mută către Est, iar flancul estic pentru România reprezintă tot ce avem de la Negru Vodă până la Satu Mare, trecând evident prin zona strategică extrem de importantă pe care Iaşiul şi Moldova românească o reprezintă. Acest lucru nu reprezintă o simplă observaţie de natură strategică, ci trebuie să fie şi una de natură economică, tehnologică şi politică. Cred că această nouă situaţie din Europa creează condiţii ca relevanţa strategică a ţărilor de pe flancul estic, inclusiv a României, o ţară extrem de relevantă strategic pentru noi, să devină şi o relevanţă de natură economică, politică şi tehnologică. Centrul de greutate se mută către Est, centrul de greutate se mută către o nouă realitate, de care trebuie să profităm”, a afirmat Geoană.

De asemenea, oficialul NATO este de părere că “Estul României va deveni mult mai important pentru investiţii şi pentru business”.

“Cred că Estul României, flancul estic, întreaga Moldovă românească, întreaga zonă a Bucovinei şi întreaga zonă a Maramureşului vor putea şi vor trebui să devină nu doar zone protejate din punct de vedere militar, ci zone care să reprezinte dinamism economic, şanse de investiţii, şanse de condiţii de viaţă mai bune, infrastructuri şi capacitate de a ne dezvolta în egală măsură cu relevanţa noastră strategică”, a adăugat Mircea Geoană.

El a condamnat, totodată, “atacurile sălbatice” pe care armata rusă le lansează împotriva infrastructurii civile şi energetice din Ucraina, dând asigurări că flancul estic al NATO şi România vor fi protejate.

“Cu toţii suntem preocupaţi de acest război barbar şi prelungit. Federaţia Rusă este singurul vinovat pentru acest război cumplit. Suntem acum într-o fază de nouă escaladare la nivelul războiului. Pe lângă atrocităţile pe care le-am văzut, vedem atacuri sălbatice împotriva infrastructurii civile şi energetice. Suntem într-un moment extrem de important în desfăşurarea acestui război. Vom continua să sprijinim Ucraina. Vom fi, de asemenea, atenţi să nu escaladăm un conflict deja complicat într-o confruntare între NATO şi Federaţia Rusă. De aceea, eu şi secretarul general, la Bruxelles, păstrăm acest echilibru între sprijinul pentru Ucraina şi modul în care NATO se preocupă de protejarea întreg teritoriului aliat, inclusiv aliatului nostru România”, a mai declarat Secretarul General Adjunct al NATO, scrie Agerpres.

Hot this week

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Topics

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img