Wednesday, May 14, 2025
13.1 C
Bucharest

Mesaje de ultima ora transmise de Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul de Interne, atrage atenția populației asupra faptului că mai sunt încă trei săptămâni până la relaxarea măsurilor și că e foarte important ca până atunci să respecte în continuare măsurile de izolare.

“Încă privim cu încredere în sensul că situația, chiar dacă este în creștere, e în creștere controlată. Avem creșteri, dar și scăderi. Încă așteptăm să vedem dacă vom avea o scădere continuă și susținută în perioada următoare. Semnalul pe care l-am dat și îl dau în continuare e că dacă ne schimbăm comportamentul prea devreme și dacă renunțăm prea devreme la măsurile luate, și aici mă refer strict la perioada aceasta, va fi tot mai rău.

Atenție, mai avem trei săptămâni până pe 15 mai. Trebuie să respectăm toate regulile dacă nu vrem să vedem o schimbare a situației, care poate să schimbe și deciziile de după. E de înțeles că unii spun că nu mai pot să stea în casă, dar să nu uităm că suntem într-o situație deosebită, nu doar România, ci tot mapamondul. Nu e ca și gripa, e altceva aici. Problema noastră e să încercăm să nu avem o presiune majoră pe sistemul medical. Dacă situația scapă de sub control și crește brusc numărul cazurilor la terapie intensivă înseamnă că sistemul va avea probleme, va crește numărul deceselor. Noi trebuie să continuăm să respectăm măsurile ca să ieșim cu bine din acest val”, a spus Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a mai anunțat că relaxarea se va face treptat și că nu se vor deschide centrele comerciale sau localurile de pe 15 mai.

“Relaxarea va fi una graduală, nu va fi instantanee. Relaxarea nu se face brusc. Noi trebuie să înțelegem acest lucru și să nu avem impresia că după 15 mai se deschide totul, restaurante, cinematografe, mall-uri. Nu va fi așa.

“Până pe 15 mai mai sunt trei săptămâni, vom vedea care va fi comportament și ce cazuri noi apar în fiecare zonă. S-ar putea ca în unele zone unde sunt focare mai puternice să nu poată fi relaxate măsurile”, a spus Raed Arafat.

După 15 mai va fi obligatorie purtarea de măști, iar oamenii vor putea ieși din casă să se plimbe, dar nu în grupuri. Evenimentele mari vor fi interzise în continuare, a mai spus secretarul de stat.

Raed Arafat a mai spus că pe 1 Mai toți românii trebuie să rămână în case.

 

Hot this week

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Bolojan : Sprijinim Ucraina pentru că nu avem interesul sub nicio formă ca Armata rusă să avanseze înspre România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat că...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Topics

Sondaj : Nicușor vs Simion

Candidatul AUR, George Simion, şi candidatul independent Nicuşor Dan...

Simion : românii nu sunt demni să circule fără viză în SUA

Declarația prin care George Simion a lăudat Administrația Trump...

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img