Tuesday, April 21, 2026
12.3 C
Bucharest

“Mi-au fost furati 3 ani din viata”

Dan Voiculescu a făcut prima declarație după decizia definitivă a judecătorilor de a-l elibera. Profesorul Dan Voiculescu a fost externat de la Spitalul Universitar, unde fusese internat în urmă cu câteva zile.

„Pentru că am avut o problemă medicală, cred că am datoria să vă spun adevărul despre problemă. Am avut un sindrom de ocluzie intestinală mecanică, provocată de o strangulare a intestinului subțire. Aceste episoade sunt foarte periculoase pentru că se sparge intestinul și totul intră în organism. Sigur voi fi operat. Ceea ce am eu este un fel de preinfarct pe intestin, trebuie operat pentru că o recidivă poate fi fatală”, a declarat Dan Voiculescu.

Acesta a vorbit și despre cei trei ani petrecuți în spatele gratiilor:

„Am o propunere: Rugămintea mea este să închidem ochii ca să putem continua. Eu am vrut prin telepatie să ne teleportăm la poartă la Rahova. Indiferent de boli, mie mi-au fost furați trei ani din viață, acești trei ani nu mi-i va da nimeni înapoi. Chiar dacă intră Traian Băsescu la închisoare, chiar dacă va plăti toată lumea pentru abuzurile făcute, mie acești ani nu mi-i va da nimeni. Cât am stat în pușcărie, am avut două sentimente deosebite, două au ieșit în evidență. Primul: un sentiment de durere a pleoapelor. Motivul? Stăteam foarte mult cu ochii închiși. Pe timp de ziuă stăteam mai mult de jumătate de zi cu ochii închiși. Mi-am creat un biotop, un fel de acvariu în care am reușit să trăiesc. Atât cât poate trăi un om într-un acvariu. Al doilea sentiment a fost regretul că 12 familii au avut de suferit din cauza mea. Oameni care au fost implicați în acest proces ca să pot eu fi adus la închisoare”.

În ceea ce privește viitorul, Dan Voiculescu a mărturisit că va continua lupta cu abuzurile.

„Ultima abordare e legată de viitor. Să ne uităm spre orizont, eu acolo văd o luptă pe viață cu abuzurile. Cu abuzurile, mai ales a celor puternici împotriva celor care nu se pot apăra singuri, a celor care au dorința de a se apăra și nu o pot face”.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img