Thursday, April 9, 2026
9.7 C
Bucharest

Mihai Gâdea in SUA : “Pregătim lucruri mari pe axa CNN – Antena3”

Directorul Antena 3 Mihai Gâdea se afla in Statele Unite ale Americii pentru intalniri importante si relevante postului nostru de televiziune si telespectatorilor nostri : 

“Și CNN e aici! Am avut o vizită importantă la CNN. L-am întâlnit pe Wolf Blitzer, o legendă vie a televiziunii. Știa enorm de multe despre România, dar îi lipseau niște informații cheie pe care i le-am dat eu😉. Pregătim lucruri mari pe axa CNN – Antena3. Apropo, îmi e dor de voi. Sunteți cel mai bun public din lume!”

===============

Ieri, actuali si fosti oficiali americani au discutat cu Mihai Gâdea despre realităţile din România.

Mihai Gâdea a fost primit la Washington de fostul ministru al Apărării din Statele Unite, Donald Rumsfeld. Rumsfeld este deținatorul recordurilor de cel mai tânăr şi, apoi, cel mai în vârstă secretar al Apărării din SUA, după ce a ocupat acest porfofoiu între 1975 şi 1977 iar apoi între 2001 şi 2006.

Politicianul, care a fost şi ambasador al Statelor Unite la NATO, a vorbit cu Mihai Gadea despre ce a însemnat intrarea României în Alianţa Nord Atlantică.

Doi congresmani americani, extrem de influenți în Washington, i-au dezvăluit lui Mihai Gâdea că urmăresc atent parcursul României.

Mihai Gâdea a participat si la unul dintre cele mai importante evenimente anuale din Washington DC, Național Prayer Breakfast  la care participa Președintele Barack Obama, precum și cei mai importanți lideri americani. Mihai Gâdea e singurul jurnalist din Romania invitat la acest eveniment.

http://www.antena3.ro/actualitate/mircea-badea-propaganda-basista-339163.html

Hot this week

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar putea testa solidaritatea NATO

George Scutaru, CEO New Strategy Center : Rusia ar...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Topics

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img