O uriasa vanatoare de oameni s-a declansat in Turcia sub comanda autoritaristului Erdogan. A scapat de lovitura de stat, acum incearca sa-si elimine toti adversarii incomozi pentru instaurarea unui regim cat mai nedemocratic !

————————–

Ministrul turc al justiției, Bekir Bozdag, a anunțat că aproximativ 6.000 de persoane au fost reținute în Turcia până în prezent în legătură cu puciul eșuat și că se așteaptă să aibă loc alte arestări.

Zeci de generali, judecători și procurori au fost arestați duminică în cursul unor operațiuni în toată Turcia pentru presupusa lor implicare în puciul eșuat împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan, au anunțat media turcești, citate de AFP, preluata de Agepres.

Guvernul a anunțat deja arestarea, sâmbătă, a aproape 3.000 de soldați pentru presupusul lor rol în tentativa de înlăturare a regimului de la putere, lansată vineri seara și care a eșuat sâmbătă dimineața după o noapte de violențe care s-au soldat cu cel puțin 265 de morți la Ankara și Istanbul.

Epurările care au început imediat după eșecul puciului au provocat neliniște în străinătate. Președintele american, Barack Obama, i-a reamintit Turciei ”necesitatea vitală” ca toate părțile implicate ”să acționeze în cadrul statului de drept”, după tentativa de puci.

Potrivit televiziunii NTV, 34 de generali cu diferite grade au fost arestați până în prezent. Este vorba îndeosebi de figuri emblematice ale armatei, precum Erdal Ozturk, comandantul Armatei 3-a, și Ademi Huduti, comandantul Armatei 2-a. Duminică dimineața, în orașul Denizli (vest), comandantul garnizoanei, Ozhan Ozbakir, a fost arestat împreună cu 51 de soldați, a anunțat agenția turcă de presă Anadolu.

De asemenea, un reprezentant cu grad înalt al armatei aerului și alți militari de rang înalt au fost arestați pentru presupusa lor implicare în puciul eșuat la baza Incirlik (sud), folosită de către coaliția internațională pentru raidurile sale împotriva jihadiștilor în Siria, a indicat cotidianul Hurriyet duminică. Generalul Bekir Ercan Van a fost arestat duminică în același timp cu circa doisprezece ofițeri de rang inferior la baza Incirlik, a relatat cotidianul, precizând că ei sunt supuși unor interogatorii.

Un responsabil turc a declarat pentru AFP că Ankara suspectează baza Incirlik, care a fost închisă sâmbătă și care era și astăzi, că ar fi fost folosită pentru alimentarea unor avioane de vânătoare utilizate de către puciști vineri seara.

Epurările nu se limitează doar la armată, afirmă Anadolu, care precizează că au fost emise mandate de arestare în cazul a 2.745 de judecători și procurori din toată Turcia. Numărul total al arestărilor este greu de estimat, dar agenția de presă Dogan afirmă că 44 de judecători și procurori au fost arestați noaptea trecută în orașul Konya (centru) și 92 în Gaziantep (sud-est).

Ancheta a fost încredințată unor procurori din Ankara și persoanele arestate sunt suspectate de legături cu predicatorul autoexilat în SUA Fethullah Gullen. Acuzat de către Erdogan că a pus la cale tentativa de puci, imamul a dezmințit în mod ferm orice responsabilitate.

 

10 COMMENTS

    • Daca e vorba de 6000 de arestari poate ca Erdogan ar trebui sa plece. Mai ales ca printre arestati sunt soldati sub ordin. Ce vina are soldatul ca executa un ordin???

      • Urmeaza o NOUA lovitura de stat a armatei. De data asta v-a reusi.
        Erdogan a facut o greseala uriasa incercand sa profite de asta si sa faca epurari masive si abuzive.

    • Niste procurori si judecatori romani ar trebui neaparat anchetati si parerea meu condamnati la multi ani de puscarie.

    • Oaie, daca ii iubesti atat, zic sa ai parte de ei… mai ales de pudela lu’ bassescu (aia cu “conflictu’ de interese” din Poiana Brasov)… sau de aia din cazu’ Rarinca (mi-e chiar greata sa le numesc)… sau de caratistu’ karaokelian… de d-aia sa ai parte… motive se gasesc (chiar si in text : conflict cu gramatica limbii romane… de vrea chiovesi, o face si p-asta infractiune, ceva… sau, macar contraventie, cu d-astia ca tine, agramatii netului, din amenzi, se relanseaza economia imediat:)))

  1. România şi proasta democraţie implementată prin ţintuirea în staul-ul escrocilor politic avizi de putere, scaun şi funcţii pentru a-şi apăra pielea şi salva averea plus conturile de sechestru şi confiscare!
    Observ că toţi din politică se adună şi se unesc în scop propriu şi cu posibilitatea de a nu avea decât ”infractori” pe liste impuse! Se plasează fiecare pentru a-şi apăra pielea şi conturile plus averea în orice partid! ÎN TOAMNĂ ALEGEM să VOTĂM IAR LISTE IMPUSE DE PARTIDE ? Iar o să fie înjuraţi alegătorii că au votat infractori şi nu e normal ! Ce lege se aplică pentru a nu-i mai găsi pe liste la vot pe cei menţionaţi? Au liber la furat şi escrocat de la instituţiile de forţă? Iar o să auzim şi o să vedem racolarea pe alese încât vom avea iar urlete pentru altă rundă de alegeri că i-au sărutat instituţiile de forţă cu dulci şi languroase îmbrăţişări ! Iar o să auzim schelălăială privind hărţuirea lor pe nemerit deşi sortarea, alegerea pentru dispariţia din funcţie fiind pe moft şi chef, vom avea iar foşti escroci care au tăiat salarii şi pensii diminuate prin lege neconstituţională, tot escroci cu vechime! De ce nu avem liste cu indivizi ca să avem din ce alege? Din câte observ, pe din dos se fac înţelegeri unii cu alţii şi după alegeri ne trezim tot cu nemernicii de care voiam să scăpăm! Una votăm şi alţii sunt în funcţii!
    Halal gândire şi concept de loialitate!
    Nu cumva ar fi mult mai bun un biocot?

  2. Marele sultan a instaurat jihadul in Turcia. Turcia nu se dezice de istoria sangeroasa. Genocidul armean este una dintre petele negre pe istoria Turciei. Sa nu mai vorbim de vasalitatea Tarilor Romanesti fata de Poarta. Noi romanii cred cu tarie ca ne-am castigat respectul fata de turci. Luptele interminabile cu Imperiul Rus, cu tot Orientul Mijociu iar, azi iataganul turecesc a fost ridicat impotriva protectorilor acestora.
    Cunosc relativ bine istoria Turciei, cred insa cu tarie ca “marele sultan” vrea sa intre ini storia milenara a acesteia ca cel mai sangeros conducator. “Tatal turcilor”, Mustafa Kemal “Ataturk” este astazi aruncat la gunoul istoriei moderne a Turciei, este o rusine pentru cetatenii Turciei moderne dezicerea de Ataturk, tatal lor, acest fapt ii va duce la pierzanie. Daca nu ma insel in consideratiile mele insemna ca cetatenii Turciei si-au uitat istoria asa cum foate multe entitati incerca sa denatureze istoria Roamniei si a multor state europene prin manipulare si contestare a valorilor traditionale.
    Mi se pare ceva de neconceput cate persoane au fost arestate, de ordinul miilor (ucise nu stim cate) iar prigoana marelui sultan nu s-a terminat. Acest Stalin al Turciei trebuie de graba trecut in istorie.
    Acest “mare sultan”, iubit astazi in majoritate de turci este un Hitler al lumii moderne.
    Revin, acesta a bagat degetele unchiului Sam in usa si vrea sa inchida usa sa-i rupa degetele. Vrea sa forteze extradarea unui lider religios, adversar declarat a marelui sultan. Intr-o declaratie a unui inalt demnitar turc s-a regasit ideea ca cine adapostaste dusmani ai Turciei (a marelui sultan in particular) este in razboi cu Turcia. Este o declaratie fara precedent.
    Am certitudinea ca lumea civilizata va interveni in acest genocid national pe care-l practica marele sultan. Turcia cu toate atuurile acesteia, sper ca lumea civilizata si marile puteri ale acesteia vor actiona dur impotriva dictatoruli comparabil cu Hitler care vrea sa joace lumea moderna pe degete. Daca nu se va actiona cu fermitate asupra Turciei islamiste, lumea moderna va avea parte de mari pirderi.

  3. Nu prea inteleg cu un judecator face lovitura de stat…Si nici procurorii nu cred sa aiba arme, grenade…
    Nu prea inteleg o lovitura de stat caruia nu i se atribuie un lider (o fi fost gen “cu voia Dvs, ultimul pe lista” !? Nu cred, militarii trebuie sa aiba centrul de comanda bine definit, nu se face “stat major” dupa ai !)
    Mie tot mai clar :
    – Erdogan are si el “tineri frumosi si liberi”… (la A3, s-a vazut unu’ dintre ei)
    – daca toate serviciile alea n-au stiut ca se pune de ceva, cu niste mii de oameni implicati, atunci aia n-au “prepay”… d-aia n-au stiut !
    Traind in vremurile astea, stiu doar atat : n-am intentionat concedii in Turcia, nu intentionez nici pe viitor… i-am batut la Calugareni (sau nu !?!), ne-au batut niste secole… problema e ca sunt prea aproape… da’, daca nu erau ei, erau altii…oricum, sunt ! tot de la est (d-unde “vine fata”, spne un cantec…sau d-unde “vine lumina”, spunea Sadoveanu…uatevar. d-aia n-am eu butelie, ca e Erdogan mai jmecher !)

  4. erdogan poate fi pe val acum dar in realitate regimul sau care capata accente dictatoriale tot mai puternice se va prabusi ,probabil mai repede decat crede …armata turca a pierdut(?) acum dar sa nu uitam ca este instruita in tarile occidentale ale nato …curentul democratic din armata poate fi stopat doar daca turcia iese din nato …si asta nune decrezut …cel mai penibil la erdogan este ca acuza un om care a preferat sa plece din tara ,un cleric musulman moderat ce vorbeste de toleranta si intelegere interconfesionala de aceasta lovitura de stat …e penibil …nu vreau sa intru in polemica cu nimeni dar discutiile asupra istoriei romao-otomane medievale nu-si au rostul …pentru cei care se inflameaza pe aici , as vrea sa le spun doar ca turcii nu au cucerit tarile romane pentru ca acestea nu se aflau pe directia de expansiune a imperiului otoman care a urmarit intotdeauna dunarea si extinderea spre centrul europei …

    • Inteleg ca v-a deranjat aluzia mea la Calugareni…o retrag (cum au retras si altii victorii, in istorie… si Tepes i-a batut pe turci la Targoviste, si fugit in munti, dup-aia…)
      Sunt oameni care, cu informatii de pe net, o injura pe Doina Cornea, acum… si pe multi altii… N-au trait vremurile, da’ au aflat de pe “wiki”…
      Pe d-alta parte, sa nu uitam ca F. Castro a imbatranit pana sa-l “gadile” americanii cat de cat.. e drept, avea sprijin de la Est… mai de la Est de noi…
      N-as mai fi, deci, atat se sigur pe ce spun; pe d-alta parte, Erdogan e destul de batran, nu e Castro, cand cu “revolutia” ! Da’, pe modelul aluia din Corea de Nord, are si el urmasi tineri, dispusi, cand e cazu’:)))
      Nici eu nu vreau polemica – zic, doar, ca putem si glumi…E incercare de inteligenta – zic s-o aratam… oricum, lucrurile serioase nu sunt influentabile decat d-aia de le produc… noi, astilalti, ne uitam si ne minunam… e bine s-o facem pe modelul d-lui Puric : “uauuu… paartz…uaaaaau… partz… (e pe youtube, citeaza Maestrul din Dem Radulescu – practic, alt Maestru !)

Leave a Reply to 7.4Cancel reply