Tuesday, January 27, 2026
3 C
Bucharest

Ministrul apararii : “M-am recules astăzi, împreună cu ambasadorul Hans Klemm”

Ministrul apararii Mihai Fifor, mesaj postat azi, de 11 Septembrie :

M-am recules astăzi, împreună cu ambasadorul Hans Klemm, într-o ceremonie care a avut loc în Baza Militară 99 de la Deveselu, în memoria victimelor atentatelor teroriste care au lovit, acum, 17 ani, la 11 septembrie 2001, Statele Unite ale Americii.

Ceremonia nu a avut loc întâmplător la Deveselu. Facilitatea antibalistică amplasată aici, eminamente defensivă, reprezintă unul dintre cei mai importanţi piloni ai Parteneriatului Strategic România – SUA în domeniul securităţii şi o contribuţie robustă la dezvoltarea capacităţilor NATO în domeniul apărării antirachetă.

Descurajarea oricărei agresiuni capătă un rol din ce în ce mai important în actualul context de securitate, din ce în ce mai complex și aflat în permanentă schimbare. Măsurile ferme ale Alianței pentru implementarea măsurilor de apărare adaptată și întărită, inclusiv pe dimensiunea antirachetă, creează premisele pentru creşterea durabilă și sustenabilă a securităţii comune, aspect esenţial în această zonă de frontieră a NATO şi a Uniunii Europene.

La 11 septembrie 2001, comunitatea nord-atlantică a învățat, o dată în plus, că libertatea se cucerește greu și că se păstrează cu mari sacrificii. Nu întâmplător, în urma atacurilor din inima Americii, Consiliul Nord-Atlantic activa, pentru prima dată în istoria NATO, clauzele articolului V din Tratatul fondator, prin care un atac armat împotriva unui Aliat este considerat un atac împotriva tuturor.

Gestul de solidaritate manifestat atunci, cu promptitudine, fără rezerve și în unanimitate de membrii NATO și de toate țările care s-au alăturat luptei împotriva terorismului transmis un semnal puternic întregii lumi, ale cărui ecouri se aud și astăzi, la fel de clar: “Uniți în aspirațiile noastre de libertate și democrație, solidari și determinați în fața oricăror amenințări, responsabili pentru siguranța și securitatea fiecăruia dintre cetățenii comunității nord-atlantice, noi, Aliații, suntem puternici. Toți pentru unul și unul pentru toți, noi suntem NATO!”

Printre cetățenii celor 93 de națiuni ale lumii căzuți victime ale atacurilor de la 11 septembrie, alături de cetățenii americani, s-au aflat și patru români. I-am plâns atunci, împreună, pe cei căzuți. Tot împreună i-am comemorat astăzi, când ne-am rugat pentru odihna sufletelor lor.

#WEARENATO
#MApN

Hot this week

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Germania : Rusia rămâne cea mai mare amenințare la adresa securității și libertății în Europa

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a afirmat luni,...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

Topics

România exersează linia de descurajare a Flancului Estic al NATO (Eastern Flank Deterrence Line)

Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE), împreună cu...

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img