TOTI CEI CARE PROTESTEAZA SE ADUNA IN FATA BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE, LA STATUIA LUI CAROL

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan a declarat, referindu-se la mitingul anunţat joi de patru organizaţii civice, la Ateneul Român, că s-au luat toate măsurile care se impun pentru păstrarea ordinii publice, iar ministerul pe care îl conduce va colabora cu Serviciul de Protecţie şi Pază – instituţia responsabilă de măsurile de securitate, scrie Agerpres.

“Referitor la protestul de astăzi, responsabil de măsurile de securitate pentru acest eveniment este SPP, iar structurile ministerului vor colabora cu această instituţie conform planului de măsuri stabilit. Nu vreau să comentez în niciun fel decizia celor care vor să organizeze aceste proteste legat de acest eveniment. Vreau să vă asigur că vom colabora cu SPP şi în felul acesta avem toată disponibilitatea şi am luat toate măsurile care se impun pentru păstrarea ordinii publice. Nu vreau să înţelegeţi că asta înseamnă o confruntare cu protestatarii. Vrem doar ca acest eveniment foarte important – vizita Colegiului Comisarilor CE – să se desfăşoare fără incidente. (…) Suntem foarte atenţi în aceasta zonă şi toate informaţiile, aşa cum spune protocolul, vor fi direcţionate către instituţia care coordonează această activitate – aceasta fiind SPP”, a declarat Carmen Dan, într-o intervenţie telefonică la un post tv.

18 COMMENTS

      • Cum au venit europenii pesedistii incep sa respecte legea … pana azi SPP era a ” statului paralel” renuntand la serviciile lor de aproape doi ani…iar va faceti ca ploua domnule tudor

      • cum care ei? hai Radule, te faci ca ploua?
        ei, psdistii in frunte cu dragnea, adica grupul infractinal organizat!

        • Care grup ba,nedovedit de nicio instanta pana acum,doveditul de instanta pentru fals si uz de fals e iohannis!Lozinicile astea functioneaza cand ai probe,cand nu ai,valea!

  1. Sună ca un banc sinistru: prim-ministrul României a pierdut alegerile pentru a fi primar într-un orășel cu 11.000 de locuitori, șefa ANAF a picat de cinci ori examenul pentru a fi inspector la o direcție din cadrul ANAF, ministrul Apărării s-a sustras de la efectuarea stagiului militar (care era obligatoriu când a terminat el liceul), ministrul Sportului a picat de două ori examenul de titularizare pentru a fi profesor de sport, fiul ministrului interimar al Transporturilor circula cu o mașină înmatriculată în Bulgaria, ministrul de Interne a adus în casă, pentru verificarea de microfoane, niște escroci care i-au arătat un microfon pus chiar de ei într-o priză, ministrul Economiei a furat, pe când era subinginer agronom, patru saci de grâu, șefa Agenției Naționale a Medicamentului e prietena și pila unui șef de DSP care a măsluit probe de sânge într-un caz de accident de autoturism, programul de guvernare e făcut de un condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani și trafic de influență, președintele principalului partid e guvernare e condamnat definitiv pentru folosirea influenței sau a autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite, aceeași persoană fiind și președinte al Camerei Deputaților, poziție din care a dat în judecată, în interesul unui alt dosar penal în care e implicat, Comisia Europeană. Și, pe post de poantă în final, România deține președinția Consiliului UE.

  2. Frustratii si cei cu caputul, normal ca vor organiza o manifestatie ilegala, ca nu cred c-au ok-ul de la d-na Firea. Mi se pare firesc ca la o asemenea intalnirea a cremei UE, toate institutiile de forta sa colaboreze intre ele, mai ales cu SPP-ul-“stat paralel” cum spun unii.

  3. Un mare fas mobilizarea lui dide,un ciolos care cauta pe cineva doar,doar o vorbi cu el si cativa rataciti pe acolo!De rasul curcilor!Seara in schimb a fost frumoasa,respect,eleganta in discursuri,organizare excelenta!Salut Donald Tusk,respect pentru o romana corecta si elogierii valorilor noastre!Momente memorabile cu Madrigal si orchestra simfonica interpretand pe genialul Enescu!Aveam nevoie de seara asta!Dancila bila alba pentru siguranta si mesaj european!

  4. L-ati vazut cumva pe zdreanță cel de fuge de instanță? Ce ma bucur ca dragnea a disparut de pe piață in aceste momente…nimeni nu-i duce lipsa infractorului

    • Vorbesti despre procesele masluite in care a fost acuzat de nimic si care n-ar fi avut loc niciodata intr-un stat din vest? Cind va intra si voua mintile in cap, ca sa incetati cu propaganda asta mizerabila care ne aduce pierderi incalculabile?

      • Nu imi vorbi de manipularile voastre ca cu dosare masluite, asa vi se ordona sa spuneti, infractorii vor sa scape de dosare, isi angajeaza postaci care sa dezinformeze, la fel infractorii isi platesc tonomatele sa minta , judecata o face instanta cu probe din dosar. Doar ca dargnea a reusit sa loveasca in justitie cu oameni platiti sa faca acest lucru dandu-le salarii marite, pensii speciale, contracte cu statul , schimband legile si codurile penale ca sa fie bine pentru politicienii corupti , eliberand de-a valma odata cu Udrea, bica, sova etc si alti 10000 de violatori si infractori, asta nu inseamna ca au fost cinstiti. Pur si simplu a schimbat din pix realitatea. El are parafa pusa de puscarias, plus a doua parafă urmeaza mai avand si alte procese pe rol cu furturi din bani europeni. Deci nu mai imprastia si tu placa cu ” dosare facute” … propagandistule de inepții

        • Care ba dosare,facute de portocala,onea,oradea,unitatile de elita plus augustin albitul lui iohannis?Daca dragnea nu zgarma in rahatul asta traiam toti intr-o justitie indepententa,stiu nu-ti convine dar c’est la vie!Lasa tu violatorii,e pentru oligofreni,faci jelanie cu infractorii dar hai sa-i luam dupa lege cu probe si tot ce trebuie intr-un stat de drept!Pana acum unitatea de elita a lui kovesi a fost data la gunoi ramanand unul in functiune!Asa ca basti cu lozincile de stupid indocrtinat!

Leave a Reply to MirceaCancel reply