Monday, September 28, 2026
18.4 C
Bucharest

Ministrul Economiei, veste foarte proasta pentru Romania

Partidele politice parlamentare nu au ajuns până acum la un consens, astfel încât să fie modificată Legea offshore, iar investitorii din Marea Neagră să înceapă extracţia de gaze, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-un interviu pentru AGERPRES.

„Spun asta dintotdeauna. Am participat la facerea Legii offshore în Parlament. Am fost şi sunt deputat. După părerea mea, acea Lege offshore era ok, acceptată de companii. A venit Ordonanţa 114 care a pus în cap practic orice liberalizare, orice tendinţă de investiţii în România. Ne-am angajat că deblocăm investiţiile în Marea Neagră şi pentru asta am spus că este nevoie de două lucruri. O dată, abrogarea Ordonanţei 114. A făcut Guvernul acest lucru imediat ce a venit la guvernare. Şi al doilea lucru: modificarea Legii offshore, dacă se doreşte acest lucru, dar acest lucru nu se poate face de către Guvern, ci doar în Parlament. Pentru că, dacă Guvernul, prin absurd, dă Ordonanţă de Urgenţă şi modifică, ajunge în Parlament şi Parlamentul, observaţi ce probleme sunt cu Legea carantinei şi izolării, vă daţi seama ce bucurie ar fi în Parlament”, a spus Popescu.

Potrivit acestuia, este nevoie de un consens politic în Parlament pentru a trece o astfel de lege, însă, acest moment, acest acord între partide nu există.

„În Parlament trebuie ajuns la un consens cu toate forţele politice în aşa fel încât acea modificare a Legii offshore să fie acceptată şi să întrunească consensul politic sau marea majoritate, 80%-90% din Parlament. Atâta timp cât acest consens nu există, şi nu există, că astfel s-ar fi realizat, nu are rost să discutăm”, a subliniat ministrul.

Fara exploatarea gazelor din Marea Neagra, Romania va ramane depedenta de importurile de gaze din Rusia si nu valorifica resursele energetice de miliarde de euro, vitale mai ales in contextul aparitiei crizei economice generata de pandemie.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img