Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că este șocată de vestea celor patru sportivi români depistați dopați în ultimele zile, precizând că “este isterie de meldonium în sportul românesc”.

“Este incredibil ce se întâmplă, sunt șocată. Nici nu pot să cred că e posibil așa ceva cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice. Toți patru sunt sportivi cu experiență, care au participat la concursuri internaționale, știu la ce riscuri se supun când iau ce iau. Este isterie de meldonium în sportul românesc”, a spus Lipă pentru AGERPRES.

Ministrul nu înțelege cum un sportiv se poate gândi să ia un medicament în loc să muncească la antrenamente. “Când îi auzeam că nu au pus gura pe nimic, că n-au luat nimic… și acum… Rămâi mut, ce să mai crezi, că nu știi nici ce să mai crezi. Cum să iei medicamentul ăla, nu te gândești la munca ta de patru ani? Adică ai muncit atât pentru Olimpiadă și iei meldonium… În plus, vreau să îmi spună și ei ce sportiv a ieșit campion olimpic după ce a luat meldonium sau altceva. E vreunul? Nu. Parcă vreun medicament poate să înlocuiască munca la antrenamente. Am fost și eu sportivă și nici măcar nu mi-a trecut prin cap să fac așa ceva”, a afirmat ministrul.

Elisabeta Lipă a adăugat că COSR trebuie să ia atitudine în situația de față. “Anul olimpic este sub patronajul Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Aștept de la COSR să ia atitudine, pentru că nu e normal ce se întâmplă. Eu, ca minister, ce să fac? Mi-am făcut treaba, am finanțat ce era de finanțat, le-am dat bugete… până la urmă vorbim de cercurile olimpice. Nu e problema strict a sportivilor, e problema noastră, a tuturor celor implicați în sport. Mie acum, după ce s-a întâmplat, nici nu mai îmi vine să mă gândesc la Rio. Și Doamne-ferește, să nu se mai întâmple, că tot aud lucruri”, a mai afirmat Lipă.

Ministrul a menționat că va avea o discuție cu Victor Mihalachi, partenerul lui Liviu Dumitrescu, depistat dopat, pentru a-l convinge să participe în barca de canoe dublu alături de alt sportiv la regata preolimpică de la Duisburg, programată în perioada 21-22 mai. “Merg să vorbesc cu Mihalachi, pentru că nu mai vrea să concureze la calificări. Spune că nu se poate obișnui cu alt coleg după ce Dumitrescu a fost depistat dopat. Dar stai puțin, cum să nu vrei să participi? Nu e chiar așa, statul român a cheltuit niște bani cu tine în pregătire, nu poți să spui că nu mergi la calificări”, a precizat Elisabeta Lipă.

În ultimele zile, patru sportivi români au fost depistați pozitiv la controale antidoping: Ionuț Mitrea (kaiac), Mihai Donisan (săritura în înălțime), Claudia Ștef (marș) și Liviu Dumitrescu (canoe). Dacă primii trei au fost testați pozitiv la meldonium, Liviu Dumitrescu a fost găsit pozitiv la hormoni de creștere.

Donisan și Ștef erau calificați încă de anul trecut la JO 2016, Mihai Donisan (înălțime) obținând baremul la Naționalele de la Pitești din 6 iunie, cu performanța de 2,29 m, în timp ce Claudia Ștef și-a îndeplinit baremul în proba de 20 km marș (1:34:31) la Cupa Europei de la Murcia (Spania), pe 17 mai 2015.

Liviu Dumitrescu, multiplu campion mondial și european alături de Victor Mihalachi în barca de canoe dublu, va rata participarea la regata preolimpică de la Duisburg, programată în perioada 21-22 mai. De asemenea, și Ionuț Mitrea trebuia să participe la Duisburg.

România are acum 68 de sportivi calificați la JO 2016 (5-21 august), după ce i-a pierdut pe Donisan și Ștef.

==================

Zeci de atleti rusi care au participat la Olimpiada de Iarna de la Soci din 2014 au facut parte dintr-un program de dopaj derulat de stat, planificat meticulos timp de mai multi ani pentru a asigura dominatia Rusiei in evenimentul sportiv, sustine directorul din acea perioada al laboratorului antidopaj al tarii, citat de The New York Times. Printre sportivi se numara cel putin 15 medaliati cu aur.

Grigori Rodcenkov, directorul de la acea data al laboratorului care a efectuat testarile pentru substante interzise in cazul a mii de atleti olimpici, spune ca a dezvoltat un cocktail din trei substante interzise pe care l-a amestecat cu bauturi alcoolice, si care a fost baut de zeci de atleti,  contribuind astfel la facilitarea a ceea ce NY Times numeste “unul dintre cele mai elaborate si de succes comploturi de dopaj din istoria sportului”.

In program au intrat cateva dintre vedetele Rusiei la Jocurile de Iarna, inclusiv 14 membri ai echipei de schi fond si doi castigatori deaur la bob.

Intr-o operatiune de noapte, expertii antidopaj rusi, impreuna cu membri ai serviciilor de informatii, au inlocuit pe ascuns probe de urina in care ar fi fost depistate substantele de dopaj cu probe curate colectate cu cateva luni inainte, a povestit Rodcenkov. Acestia au reusit cumva sa sparga recipientele standard folosite la competitiile internationale si care se presupune ca au dispozitive de siguranta.

Timp de 4 ore in fiecare noapte, acestia au muncit intr-un laborator luminat de o singura lampa, trecand recipientele de urina printr-o gaura de marimea unei maini din perete, pentru a fi gata de testare in ziua urmatoare, sustine fostul director.

Pana la sfarsitul Jocurilor de Iarna d ela Soci, circa 100 de probe de urina cu probleme au fost scoase din laborator.

Niciunul dintre sportivii rusi nu a fost depistat la testele antidrog, iar Rusia a castigat cel mai mare numar de medalii la Olimpiada de Iarna din 2014, depasind lejer cal mai mare rival al sau, SUA, si subminand integritatea unuia dintre cele mai prestigoase evenimente sportive din lume.

“Oamenii sarbatoreau campionii olimpici, dar noi stateam ca nebunii si le inlocuiam urina. Poti sa iti imaginei cum e organizat sportul olimpic?”, spune Rodcenkov.

Dupa ce NYTimes a cerut oficialilor rusi sa raspunda acestor acuzatii, ministrul rus al Sportului, Vitali Mutko, a transmis o declaratie presei in care numeste declaratiile “o continuare a atacului informational asupra sportului rus”.

5 COMMENTS

  1. Eu asi intreba o ce Imn se mai canta pe la competitiile interne. Poate imnu ” secuiesc ?
    Ca de sportul romanesc pe care il patroneaza… A disparut cu demult !

  2. Fara legatura cu subiectul. Pozitia domnului de la America e atat de scarboasa incit sa nu va mire daca foarte curand cu toata dragostea noastra pentru americani o sa auzim pe strazi ceva de genul YGH.Nici un propagandist putinist nu reusea o asa lovitura antiamericana in Romania.

Leave a Reply to Vlad GheorgheCancel reply