În data de 25 iunie 2016, Ministerul Justiției a publicat pe propriul site Proiectul de Ordonanță de urgență privind pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru a fi supus dezbaterii publice, în condițiile Legii nr.52/2003, privind transparența decizională, așa cum se arată în anunțul Ministerului Justiției.
Legat de acest subiect, cunoscutul ONG pentru drepturile omului FACIAS ține să atragă în mod public atenția asupra câtorva aspecte.
1) Legea nr. 53/2003 prevede tocmai la art.7, invocat de către Ministerul Justiției, alineatul 2, că:
Anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului, în condițiile alin. (1), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice.
Anunțul a fost publicat sâmbătă, 25 iunie 2016, iar adoptarea, așa cum rezultă din anunț, urmează să aibă loc în ședința de Guvern din 28 iunie 2016. Conform anunțului, termenul limită stabilit pentru trimiterea propunerilor și observațiilor a fost 27 iunie 2016, ora 13:00, ceea ce înseamnă că, practic, ceea ce Ministerul Justiției consideră a fi dezbatere publică a durat exact 1 zile lucrătoare. Este mai mult decât evident că nu avem de a face cu niciun fel de dezbatere publică.
Este absolut de neînțeles atitudinea Ministerului Justiției care pare a duce în derizoriu ideea de dezbatere publică, încălcând chiar prevederile legale în acest sens.
2) Avem încă una dintre acele situații, asupra cărora FACIAS a atras în repetate rânduri atenția, în care puterea executivă se substituie legislativului. În ultimii ani, în mod constant, puterea executivă, prin guvernele care s-au succedat, a decis modificări ale legislației penale, fără niciun fel de dezbatere publică, prin asumarea răspunderii sau ordonanțe de urgență, eliminând astfel Parlamentul, ‘organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării’, conform articolului 61 din Constituția României, din procesul legislativ. Ne aflăm în situația în care avem un evident dezechilibru între puterile statului, executivul rezervându-și, practic, dincolo de limitele constituționale, monopolul legiferării în materie penală, situație absolut incompatibilă cu principiile democratice.
3) În condițiile iminentei pronunțării unei hotărâri pilot împotriva României, din cauza condițiilor din centrele de detenție, așa cum a fost constatat și în Raportul Special al Avocatului Poporului, precum și în rapoarte ale mai multor organisme internaționale, Ministerul Justiției și-a luat angajamentul de a găsi soluții pentru reducerea supra-aglomerării și îmbunătățirii condițiilor din aceste centre de detenție. Mutarea accentului pe pedepsele neprivative de libertate, folosirea perioadei executării pedepsei pentru reeducare și reabilitare într-o mai mare măsură și nu exclusiv ca o formă de represiune, toate acestea ar putea constitui soluții pentru rezolvarea actualei situații. Prin măsura propusă, dimpotrivă, Ministerul Justiției elimină una din prevederile care ar fi permis o mică reducere a perioadei din pedeapsă petrecută în regim de încarcerare.
4) Din nota de fundamentare prezentată de Ministerul Justiției nu există niciun argument care să explice necesitatea soluției propuse, aceea de a impune o reducere a pedepsei cu doar 20 de zile, indiferent de numărul de lucrări publicate sau numărul de invenții. Singura rațiune care pare a sta la baza acestei decizii este opinia subiectivă că e de preferat ca cei condamnați să petreacă un timp cât mai mare în regim de încarcerare, în condiții inumane, fără nicio posibilitate de reabilitare. Chiar din analiza de impact oferită de Ministerul Justiției se poate observa că adoptarea acestei măsuri nu produce niciun fel de impact, sub nicio formă, la nivelul statului sau societății.
Nu există niciun magistrat condamnat pentru aplicarea abuzivă a prevederilor încă în vigoare, nu există niciun fel de demonstrație juridică a ineficienței actualelor prevederi, deci nu există o motivație rezonabilă pentru modificarea prevederilor încă în vigoare. Dreptul modern pune accent pe rolul educativ al pedepsei penale, pe reabilitarea celui condamnat, nu pe represiune și resentiment, or modificarea propusă de Ministerul Justiției pare a fi contrară acestei viziuni.
5) Prevederile proiectului de Ordonanță de urgență sunt discutabile sub aspect constituțional, putând naște o anume discriminare. Astfel, persoane condamnate la același moment, în baza aceleiași legi, dar care au de executat pedepse diferite ca durată, în urma individualizării pedepsei, au putut beneficia de actualele prevederi, dacă pedeapsa a fost mai mică și au putut solicita eliberare condiționată anterior suspendării prevederilor Legii 254/2013, în vreme ce aceia care au de executat o pedeapsă mai mare nu vor mai putea beneficia de aceste prevederi, ceea ce constituie o evidentă discriminare.
6) Punerea în executare a hotărârii judecătorești definitive reprezintă cea de a patra fază a procesului penal, conform actualului Cod de Procedură Penală. Asta înseamnă că cei aflați acum în executarea pedepsei vor putea invoca prevederile Art.6, alin.4 și următoarele, din noul Cod Penal, care se referă la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Asta ar putea face ca prevederile propuse prin proiectul de Ordonanță de urgență să devină inoperante, ca atare lipsește
rațiunea adoptării unei Ordonanțe de urgență și poate fi urmată care legislativă firească.
Ne exprimă speranța că proiectul de Ordonanță de urgență nu va fi adoptat în ședința de Guvern din 28 iunie, iar Ministerul Justiției va iniția o reală dezbatere publică pe acest subiect, după trimiterea unui proiect de modificare a legii către Parlament.
