Europarlamentarul Mircea Diaconu pe Facebook :
Am fost întrebat recent, pe Facebook, cine sunt eu pentru a critica rezultatul referendumului britanic referitor la ieșirea din Uniunea Europeană. Eu nu sunt în măsură să critic această decizie, una democratică, de altfel, și nici nu am făcut-o. Am discutat doar (cred că mai avem încă acest drept, nu-i așa?) pe marginea ei, pentru că o astfel de decizie ne afectează pe termen lung și pe noi, românii.
Și dacă tot am deschis subiectul Brexit și pe Facebook și în presă, vreau să-l închei menționând câteva aspecte care pe mine m-au pus pe gânduri.
1. Putem vorbi de un referendum democratic în condițiile în care campania care a precedat referendumul s-a bazat, în mare parte, pe dezinformare, și nu pe informare?
2. Spre deosebire de referendumul din România (2012), cel din Marea Britanie și Irlanda de Nord nu a avut prag electoral. Au votat numai cetățenii care s-au înregistrat în prealabil, iar cei care nu au votat în ultimii 15 ani nu au putut să o facă nici acum. Mă gândesc că acest gen de practică electorală are în spate sute de ani de viață parlamentară.
Și atunci mă întreb, a nu știu căta oară, dacă nu cumva invențiile referendumului pentru Băsescu au fost făcute ca să poată ei să arunce la coș voturile noastre.
PS. Când spun “ei” nu mă refer la cei din afară, ci numai la cei dinăuntru. Cei dinăuntru care fac orice ca să părem cei mai corupți din Europa, ca să modifice voturile cetățenilor, ca să schimbe majorități parlamentare. Cei dinăuntru care inventează motive să ne supravegheze, să ne asculte și să ne controleze. Și ca să fie foarte clar, “erata” care ne-a modificat istoria recentă nu a venit de la Bruxelles, ci de la câțiva dinăuntru care stau călăre pe pensii de aur și râd de noi.
3. Populism sau extremism?
Înainte de a-i admira prea mult pe politicienii din Europa aparent dornici să asculte de voința “cetățenilor simpli”, să nu uităm cine sunt cei care au lansat și promovează moda ieșirii din UE: Nigel Farage, Marine Le Pen, Geert Wilders, Matteo Salvini… ș.a.m.d., adică liderii partidelor extremiste din Europa. Toate poveștile astea le-au pornit oamenii ăștia pentru niște amărâte de voturi. Atât. Au intrat în jocul acesta căruia i se spune populism. Dar, cântărind consecințele, este ceva mult mai grav, mult mai periculos.
Și toate astea se întâmplă în țări cu mare tradiție democratică în spate. Și atunci mă gândesc că și democrația este ca dragostea pe care trebuie să o demonstrezi în fiecare zi. Dacă nu, nu.
