Saturday, April 25, 2026
20.9 C
Bucharest

Mircea Diaconu finalizeaza o importanta promisiune ca europarlamentar

Mircea Diaconu isi indeplineste o promisiune importanta in lupta pentru prezervarea patrimoniului romanesc.

Europarlamentarul anunță lansarea proiectului „Fonduri europene pentru Cultură”, care prezintă diverse programe de interes pentru finanțarea sectoarelor cultură și patrimoniu, în vederea unei cât mai ușoare accesări a acestora de către persoanele și organizațiile cu activitate în domeniile menționate.

„Am creat acest portal din dorința de a ajuta operatorii culturali români să se regăsească în labirintul finanțărilor europene. Fondurile pentru cultură și proiecte culturale au fost repartizate pentru perioada 2014-2020 în mai multe programe europene și este uneori aproape imposibil să le identifici. Sper ca acest portal să fie un prim pas în direcția cea bună!” a declarat Mircea Diaconu.

Informațiile sunt prezentate în mod ingenios și atractiv sub forma unui „tabel periodic al elementelor” (al lui Mendeleev), din care operatorii din domeniul cultural pot extrage „atomii” (programele de finanțare) ce se vor constitui în diverse formule de agregare a „moleculelor” din care își vor putea sprijini financiar proiectele. Fiecare program european de finanțare conține informații referitoare la obiective, bugete disponibile, beneficiari și proiecte eligibile, date de contact și, după caz, alte resurse informaționale.
___________________________________
Proiectul poate fi accesat la adresa:
www.mirceadiaconu.ro/fonduri

Hot this week

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Europa Centrală și de Est, vârf de lance al relansării industriei de armament

Europa Centrală și de Est se află într-un punct...

Primul pod rutier Rusia-Coreea de Nord. Se vor transfera arme și militari pentru Ucraina

Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea...

Topics

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Primul pod rutier Rusia-Coreea de Nord. Se vor transfera arme și militari pentru Ucraina

Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea...

Ce oferă România pentru misiunea militară din Strâmtoarea Ormuz https://www.antena3.ro/aliat/ce-ofera-romania-pentru-misiunea-militara-din-stramtoarea-ormuz-785319.html

NATO : Rusia și China subminează controlul armelor nucleare

NATO : Rusia și China subminează controlul armelor nucleare Declarația...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img