Home Articole Moment greu pentru Romania

Moment greu pentru Romania

3491
4

Criza apasă greu pe umerii finanţelor publice. De la începutul anului, statul s-a împrumutat de pe pieţele externe cu 11,2 mld. euro. Datoria externă a sta­tului a cres­cut astfel, de la 39,5 mld. euro în de­cembrie 2019 la 50,7 mld. euro în octom­brie curent.

Prin ur­mare, datoria ex­ter­nă totală a crescut în primele zece luni ale a­nului cu 9,2 mld. euro (pen­t­ru că a scăzut datoria privată), la 118 mld. euro, cea mai mare de până acum. Datoria pu­blică exter­nă a statului a ajuns la 23,6% din PIB, în vreme ce datoria externă totală (publică şi privată) a ajuns la 55% din PIB.

Dacă, până, acum statul se putea lăuda că din întreaga datorie externă este responsabil de doar o tremie, ponderea datoriei publice în total datorie externă a ajuns la 43%.

Pe primele zece luni din an, datoria publică totală (internă şi externă) a ajuns la 43% din PIB (de la 35% din PIB în decembrie 2019) şi va continua să crească pentru că criza a pus economia în genunchi, iar resursele interne pentru susţinerea oamenilor, a companiilor şi pentru combaterea pandemiei sunt foarte mici raportat la nevoi. Necesarul de finanţare al României (acoperirea deficitului bugetar care va ajunge la 9% din PIB în acest an şi rostogolirea datoriei) este de aproxi­mativ 135 mld. lei (27 -28 mld. euro). „Creşterea datoriei publice directe a provenit din emisiunile de obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare nominală de 6,3 mld. euro şi respectiv de 3,3 mld dolari (2,82 echivalent mld. euro), precum şi din împrumuturile nete efectuate în contul datoriei publice directe în valoare de 548 milioane euro”, menţionează raportul de luni al BNR, referitor la datoria externă.

În perioada ianuarie-octombrie 2020, datoria negarantată public, deţinută practic de bănci şi companii, a atins valoarea de 32,7 miliarde euro, în scădere cu 831 mil. euro faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2019, din care 125 mil. euro erau depozitele nerezidenţilor (depozite care sunt asimilate datoriei).

Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 84,7 miliarde euro, în creştere cu 14,1% faţă de nivelul din decembrie 2019, în timp ce datoria externă pe termen scurt s-a redus cu 3,5%, la 34,2 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,7%  în perioada ianuarie – octombrie 2020, comparativ cu 19,3% în anul 2019.  Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2020 a fost de 5,3 luni, în comparaţie cu 4,5 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2020 a fost de 73,7%, comparativ cu 68% la 31 decembrie 2019, scrie Ziarul Financiar.

 

4 COMMENTS

  1. Upsss! Chiar ma enervezi Radu! Cumva esti administrator sau ai o functie politica in administrarea acestei tari? Cumva faci parte din excrocii care au indatorat tara? Cumva esti platit sa convingi cetateanul ca bugetul statului e devastat de firaciunile si completarile conturilor celor care fura in conplicitate? Asa cum TU iti faci treaba de jurnalist, asa si leprele astea de lux sa adminstreze tara si finantele tarii pentru un trai mai bun al cobatiobalilor! Nicaieri in tarile civilizate real nu se vorbeste despre administrarea finantelor tariu la televizor! Toate se discuta si analizeaza in biroul ministerului de profil! Cine a furat si s-a completat, sa plateasca cu varf si indesat! Nu-i destul ca toata balacareala pnl, toata muzeria coro, tot ce inseamna ura si violenta, lupta pentru ciolan, pe micile ecrane nonstop, mai intrati si voi cu manifestarile dictate de dementii astia penstru a se asigura dezordinea psihica a cetateanului! Fa-ti emisiunile tale si lasa-i dracului de panarame sa se bata ca chiorii in politica pentru orice! Nimic din politica nu are legatura cu cetateanul roman, de ce ar intra si jurnalistii cu vinovatii sau presupuneri la adresa cetateanului?! Cumva e program stabilit de politicieni pe tv?

Leave a Reply