Saturday, December 28, 2024
3.2 C
Bucharest

Mos Nicolae

IMG_0698

Sfântul Nicolae din Mira (n. ca.280PataraLichia — d. ca.345Mira, astăzi Kocademre, în apropiere de KaleTurcia) a fost un episcop.

Nicolae de Mira e menționat pentru prima dată în secolul al VI-lea, în Martirologiul roman; în schimb nu e vorba de vreo pomenire ca atare a sfântului, ci doar de vedenia când sfântul Nicolae Licianul i s-ar fi arătat în vis luiConstantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe trei ostași osândiți la moarte. De fapt, sărbătoarea de pe 6 decembrie pomenește tocmai această vedenie.

Tot în secolul al VI-lea, Nicolae Sionitul, episcop de Pinara, ar fi zidit o biserică în cinstea sfântului Nicolae de Mira Liciei.

Toate celelalte elemente biografice despre sfântul Nicolae ne vin din Legenda aurea a lui Iacob de Voragina, scrisă în 1264.

Un cult neînsemnat al sfântului Nicolae de Mira își face apariția în Occident, o dată cu Nicolae I († 867), papa Romei, care zidește, în bazilica Santa Maria Maggiore, un altar lateral dedicat patronului său.

În secolul al X-lea, cultul sfântului Nicolae începe să se răspândească în Occident: Othon al III-lea, în Germania, a zidit o biserică de rit bizantin la Burtscheid (lângă Aachen), căreia îi dă ca hram pe sfântul Nicolae.

Cultul popular al sfântului Nicolae datează din secolul al XI-lea. Cruciații aduceau moaște din Răsărit, și de obicei marile orașe occidentale care primeau moaștele vreunui sfânt răsăritean, își luau drept patron pe acel sfânt. Astfel, cruciații din Bari (în Italia) au adus cu ei moaștele sfântului Nicolae de Mira. Pe vremea aceea, arhiepiscopul Nicolae al Veneției a zidit două biserici, una în 1036, probabil la Bari, iar cealaltă în 1039 la Veneția, în care să așeze moaștele. Se păstrează două diplome ale acestui episcop, precum și numele celor șaizeci și doi de bărbați care aduseseră moaștele din Răsărit. Cele două biserici au fost târnosite pe 9 mai 1098. Cei doi arhiepiscopi, Ilie de Bari și Nicolae de Veneția au răspândit cultul sfântului Nicolae în Occident. Mai mult, papa Romei, Urban al II-lea, a cunoscut cultul sfântului Nicolae la Bari, unde s-ar fi făcut minuni, lucru pentru care papa l-a distins pe Ilie cu omoforul.

IMG_0681

După încreștinarea slavilor, cultul sfântului Nicolae l-a înlocuit pe cel al zeului Mikula, zeul agriculturii. Dar de fapt, unii sunt de părere că rușii l-ar fi cunoscut pe sfântul Nicolae datorită diasporei rusești de la Bari. Aici, rușii au dedicat sfântului Nicolae biserica lor, apoi spitalul și ospiciul. Legenda aurea a fost tradusă în slavonă, de unde a intrat în sinaxarul rusesc.

În secolul al XII-lea, sfântul Nicolae intră în cărțile de slujbe de la mănăstirea Sint-Truiden (Belgia). De aici cultul său ajunge la Roskilde (Danemarca), la Vadstena (Suedia) și în vreo patruzeci de sate din Islanda. În secolul al XIII-lea, părticele din moaștele sfântului Nicolae ajung la catedrala dinCanterbury, iar cultul sfântului începe să se răspândească, datorită influenței de pe continent.

Cunoscut sub numele de la Nikolaus în GermaniaSinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofonSinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China.

Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de JosRusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici, potrivit Wikipedia.

În noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii obișnuiesc să își lase ghetele în fața ușii așteptând în speranța că vor primi cadouri constând, în general, în dulciuri. În unele zone, copii îi lasă moșului apă sau morcovi pentru calul său. În multe regiuni ale României copiii găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie, pe lângă dulciuri și fructe, o nuielușă.[1]

Bari, orasul situat pe tarmul Marii Adriatice, in sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj intrucat aici se afla biserica ce adaposteste moastele Sfantului Ierarh Nicolae, facatorul de minuni, sarbatorit la 6 decembrie. Situat pe coasta Adriaticii, orasul Bari este capitala regiunii italiene Puglia si a provinciei Bari.

IMG_0701

PS : In vara lui 2011 am avut bucuria sa vizitez Biserica Sf Nicolae din Bari, unde se afla si moastele sale. De acolo sunt fotografiile. La multi ani celor care-i poarta numele !

Hot this week

În ciuda poluării, creşte cererea mondială de cărbune

Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi...

Scăderea record a banchizei antarctice în 2023 a dus la o creştere a frecvenţei furtunilor

Scăderea record a banchizei antarctice în 2023 a dus...

Descoperire valoroasă pentru medicină şi sănătate

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit o modalitate...

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială periferică

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială...

Topics

În ciuda poluării, creşte cererea mondială de cărbune

Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi...

Descoperire valoroasă pentru medicină şi sănătate

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit o modalitate...

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială periferică

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială...

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img