Sunday, November 1, 2026
10.3 C
Bucharest

Nicusor Dan negociaza cu “cinci, şase” ministri sa intre in USR

Preşedintele Uniunii Salvaţi Româna (USR), Nicuşor Dan, a spus, marţi, că va anunţa numele candidaţilor pentru parlamentare în ultimele zile de depunere a listelor şi că încă oscilează dacă va renunţa la mandatul său de consilier general al municipiului Bucureşti în favoarea unui eventual mandat în Parlament. Dan spune şi că există discuţii cu “cinci, şase” membri ai actualului executiv despre o eventuală candidatură a acestora din partea USR.

”Am nominalizat trei persoane care se încadrează în tipul de oameni pe care îi aşteptăm la USR şi care se potrivesc cu ce aşteptăm noi la USR. I-am nominalizat pe domnul Ghinea, pe domnul Voiculescu şi pe Dacian Cioloş însuşi. Menţin asta. Cu cine vorbim, evident, n-o să vă spun. Pentru că nu e corect faţă de cei cu care vorbim”, a spus Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Uniuii Salvaţi România spune că există discuţii cu „cinci, şase miniştri” despre o eventuală candidatură la parlamentare din partea USR.

Nicuşor Dan nu a vrut să spună cine sunt aceşti miniştri cu care se poartă discuţii, ci doar cine nu face parte din profilul candidatului care va reprezenta USR la alegeri.

”Consider că nici Vasile Dîncu, nici Florin Georgescu nu se încadrează în noţiunea de tehnocrat, aşa cum Dacian Cioloş se încadrează, pentru că sunt foarte apropiaţi de PSD”, a spus Dan.

Nicuşor Dan, care s-a aflat pe locul doi după Gabriela Firea la alegerile locale pentru Primăria Capitalei, ocupă acum un post de consilier general. El spune că încă nu ştie dacă va renunţa la acest post în favoarea unui mandat de parlamentar.

”Nu am luat încă decizia. Dar foarte curând o să o luăm, deci probabil că săptămâna viitoare. Sunt în balanţă pentru două lucruri. Unul, pentru că am candidat la Consiliul General, bucureştenii mi-au dat mandatul – încercăm să facem aici nişte lucruri pentru bucureşteni. (…) Şi faptul că oamenii aşteaptă o garanţie pentru lista de oameni pe care îi propunem în Parlament şi una din garanţii ar fi ca una dintre persoanele cunoscute din partid să fie acolo. Cam astea sunt argumentele într-o parte şi în alta”, a explicat preşedintele USR.

Nicuşor Dan spune şi că nu va negocia cu partidele politice pentru susţinerea unui premier, ci va negocia programul de guvernare direct cu primul ministru desemnat, însă fără să solicite posturi de miniştri, secretari de stat sau şefi de deconcentrate.

Transformarea Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), formaţiunea politică înregistrată sub sigla căreia a candidat Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, în Uniunea Salvaţi România (USR) urmează să fie analizată de judecătorii Tribunalului Bucureşti care vor decide, cel mai probabil luna viitoare, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, scrie news.ro.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img