Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a vizitat vineri municipiul Caracal, interesat de atracţiile turistice, dar şi de ‘minunile’ oraşului, recomandându-le reprezentanţilor administraţiei să exploateze legendele locale pentru a promova zona şi a atrage vizitatori, potrivit viceprimarului Octavian Stănescu, care a participat la întâlnirea cu diplomatul.

Conform lui Octavian Stănescu, ambasadorul Paul Brummell a vizitat sediul Primăriei Caracal şi Muzeul Romanaţiului. Viceprimarul a relatat că diplomatul cunoştea o parte dintre ‘minunile’ din Caracal înainte de vizita în oraş, dar a aflat şi de altele de la reprezentanţii administraţiei locale.

‘Viceprimarul Municipiului Caracal, domnul Octavian Stănescu, a primit astăzi vizita ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în România, Excelenţa Sa Paul Brummell. Ambasadorul şi-a manifestat preocuparea pentru a afla informaţii privind atracţiile turistice din oraşul nostru, dar în acelaşi timp vizibil impresionat să afle detalii despre cele ‘7 Minuni ale Caracalului’. Recomandarea Excelenţei Sale a fost aceea de a exploata cât mai mult aceste legende locale în atracţia vizitatorilor, dar şi a promovării zonei Romanaţi’, se arată într-un comunicat postat pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Caracal.

Octavian Stănescu s-a arătat onorat de întâlnirea cu ambasadorul Marii Britanii, căruia i-a prezentat informaţii despre Caracal şi pe care l-a însoţit în vizita în municipiu, scrie Agerpres.

9 COMMENTS

  1. Am fost in Caracal prin anii 80,am descoperit multe cladiri neingrijitte dar de vita nobila,din perioada interbelica.Nu mai vorbesc de acel parc minunat construit de acelasi arhitect francez care a realizat si Parcul Herastrau dar si marea sansa de a avea acolo omul providential care s-a ocupat de bunastarea si inflorirea orasului,mosierul Constantin Poroineanu.Case frumoase pe stradute linistite,am vazut pe un blog ca au fost renovate si va spun sincer ca daca s-ar afla in Bucuresti ele nu si-ar gasi alt loc decat intr-unul din cartierele de lux Televiziune,Domenii,Cotroceni si cu siguranta ca ar fi sedii de Ambasade sau resedinte consulare…Cand aud de la cineva vorba aia tampa cu rasturnarea carului cu prosti,daca respectivul nu mi-e prieten il completez..se pare ca nu i-a rasturnat pe toti,am unul chiar in fatza mea ! Cine vrea sa vada ce inseamna cu adevarat Caracalul,dincolo de figurile sinistre din politica,sa mearga acolo macar o zi si nu va regreta.

    • De admirat acesti occidentali !

      Ei pot sa exploateze si sa vanda orice legenda oricat de fantastica.
      De exemplu ei ne vand noua legenda eroinei justitiei cand de fapt e vorba doar de o mafie statala oribila.

      Au exploatat bine si legenda cu Hussein are arme chimice sau ca sarbii sunt nite criminali oribili care masacreaza in masa pe bietii traficanti, pardom freedom fighters kosovari.

  2. Mr Brummel cauta, probabil, noi candidați pentru decorarea cu cele mai înalte ordine ale Majestății Sale britanice si, aflând ca la Caracal, statistic vorbind, s-ar găsi cei mai mulți prosti pe metru pătrat—urmașii celor scăpați din carul răsturnat pe vremea cand se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier—a alergat sa examineze materialul. Bietul om are dreptate, madam Koveși e greu de egalat ca subiect de admirație universală, iar de cand Johannis s-a mutat la Cotroceni, Sibiul a fost sărăcit de candidații la tinichele decorative împărțite de reprezentantul marelui imperiu deci, trebuia sa se reorienteze spre alte zări. In caz ca nu cauta prosti feroci, gata oricând sa dea din coada pentru o tinichea agățată chiar la membrul cu pricina, probabil, i s-o fi spus ca cinstita localitate adăpostește alte “resurse”, știuci pline de caviar, bungalowuri de vacanta pe malul Dunării, chestii d-astea ccu care sa poată concura cazinourile putative ale lui Dragnea de pe insula Belina. Good hunt, sir!

  3. buna dimineata …domnule radu tudor, in romania mai exista libertatea de exprimare?pun aceasta intrebare pentru ca vad ca toata presa on-line are tendinta de a scoate spatiile de comentarii in care omul simplu, prost si platitor de taxe din aceasta tara isi poate spune opiniile …ca unele deranjeaza, asta e …dar ca presa centrala si locala sa elimine tacit in interval de doua saptamani aceasta posibilitate , mi se pare deja un atentat la drepturile si libertatile personale …ca jurnalist considerati acest lucru normal ?

    • Cand ai votat PSD ai stiut ca votezi comunisti. Comunistii au eliminat libera exprimare…Nu te mai mira. Propaganda doar lauda regimului Dragnea o acceptă!

      • Iar cand ai votat PDL transformat de rusine in PNL si USR ai stiut ca votezei securisti.

      • cand ti-ai scris numele cu semnul exclamarii te-ai gandit la ceva anume ? la gramatica de exemplu ?!?!?!pentru cei doritori ,inclusiv pentru jurnalistul radu tudor, in vrancea toate publicatiile on-line ,de stanga sau de dreapta, si-au scos spatiile de comentarii …intrebati-l pe pieleanu, ca stie foarte multe despre vrancea …

  4. A opta minune ar fi, acel sens giratoriu de la noua centura a orașului, unde stâlpul de înaltă tensiune, este exact în mijlocul benzii de circulație!
    Glumesc…. Ma bucur mult sa știu că e atras de acel oraș mic și slab dezvoltat, poate își aduce ceva prieteni pentru a face vreo investitie!

  5. Domnu’ Tudor vă rog să mă scuzați că întreb așa din senin, fără legătură cu ce ați scris, dar am o nelămurire care chiar nu-mi dă pace.

    Legătura noastră cu Statele Unite ale Americii, „parteneriatul strategic”, este cumva semnată și ratificată ca tratat, ca pact? Nu mă refer la aderarea în alianța militară NATO, nu, eu mă refer strict la legătura asta, la formularea asta, de „parteneriat strategic”, dacă este semnat și ratificat, pact sau tratativ, de ambele părți.

    Cu stimă.

Leave a Reply to Cristina GorgosCancel reply