Wednesday, March 18, 2026
3.6 C
Bucharest

Nu s-a solicitat marirea fondurilor UE pentru spitale regionale

Comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a declarat luni, la Oradea, că proiectul spitalelor regionale ar putea beneficia de fonduri europene mărite dacă guvernul l-ar transfera pe altă axă de finanţare.

Conform lui Creţu, iniţial au fost alocate 150 de milioane de euro.

‘Nu s-a făcut o solicitare oficială pentru mărirea acestor fonduri. Serviciile noastre au invitat Guvernul României să identifice alte axe, pentru că pe Sănătate, într-adevăr, nu avem bani suficienţi pentru a mări, dar avem alte axe unde avem risc mare de pierderi de milioane de euro şi, din acest punct de vedere, este decizia guvernului dacă decide să transfere de pe alte axe în beneficiul spitalelor regionale. Noi nu avem nicio solicitare în acest sens. Nici legat de parteneriat public-privat, nici legat de suplimentări de fonduri privind spitalele regionale şi cred că ar fi bine să discutăm cinstit cu cifrele pe masă şi cu faptele pe masă. Eu am în spate un directorat general de o mie de persoane, zeci de oameni în România, care sunt pur şi simplu uluiţi de toată această propagandă care neagă munca lor din ultimii patru ani în beneficiul cetăţenilor români’, a subliniat comisarul european.

Corina Creţu a precizat, totodată, că nu s-a primit o solicitare privind schimbarea beneficiarului, acesta fiind, în continuare Ministerul Sănătăţii.

‘Ceea ce ştim este că dânşii doresc să etapizeze construcţia spitalelor regionale, să facă documentaţia pe perioada actuală de programare şi construcţia efectivă să înceapă din 2021. Acestea sunt informaţiile oficiale pe care le avem’, a mai precizat Corina Creţu.

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img