O clinică din Tokoroa, o localitate rurală din Noua Zeelandă, încearcă în zadar de doi ani să găsească un medic care să-l înlocuiască pe cel veteran, în pofida unui salariu anual de 400.000 de dolari neozeelandezi (240.883 de euro), relatează EFE.
Oferta de lucru include nopţi şi weekenduri libere, potrivit ziarului local New Zealand Herald.
Directorul centrului Tokoroa Family Health, doctorul Alan Kenny, în vârstă de 61 de ani, a spus că problema este că nimeni nu vrea să lucreze la ţară, departe de Auckland, într-un loc care presupune multă muncă.
Programul de lucru al doctorului Kenny este de la orele 08.30 la 18.00, fără pauză de prânz. Lunea aceasta medicul a primit 43 de pacienţi.
‘Este o mare problema să-mi găsesc un înlocuitor. Anul trecut am renunţat la concediu pentru că nu mi-am găsit un suplinitor şi cred că şi anul acesta va fi la fel’, s-a plâns Kenny.
Tokoroa este o un orăşel de provincie, cu 13.600 de locuitori, situat la 180 de kilometri de Auckland, cu o economie bazată pe produse lactate şi bogăţia forestieră.
Nu se găseşte pentru zona respectivă, dar să vedem cu toţii cîte ”mizerii” se vor întîmpla în această ţară în care e intrare liberă la orice import şi doar cadrele medicale răspund în faţa legii! Imoprtatorii în baza acoperirii ”impuse” nu vor fi traşi la răspundere: vezi cazul consilierului de Bucureşti privind declaraţia pentru interese cu spitalele, parcă aseară a fost prezentată pe micul ecran.
Cumva e o problemă?
Nu cred!
🙂 Viaţa e de unică folosinţă precum hîrtia igienică sau şoseta: se pot înlocui dacă sunt uzate!
Din întâmplare cunosc câte ceva despre Noua Zeelanda si încercarea disperata a acesteia de a nu “cădea de pe harta” cum s-ar zice. Problema cadrelor specializate in acest colț uitat de lume e cu atât mai serioasă cu cat dolarul NZ ca si cel Australian sunt “mari” doar in raport cu moneda omonima americană, puterea de cumpărare fiind însă relativ mică (o ruda de-a mea ajunsă la universitatea din Wellington, NZ raporta: o cafea la cafeneaua din colțul străzii costa 12$ NZ, ceea ce nu se întâmpla nici măcar pe aeroporturile internaționale, cocoșate de costurile de securitate!) si salariile fiind, in consecință,” umflate” pentru a păstra raportul intre salariu si ce poți face cu el, la modul concret. O mică localitate, oricât de bogata, nu atrage pe nimeni in posturi cheie de aceea se Adaugă la oferta de posturi diferite avantaje suplimentare, vacante, tabere pt copii, etc. Precum si publicizarea posturilor printre nativi/tineri neozeelandezi sau australieni dornici sa se întoarcă “acasă” (sa nu ne entuziasmam, de la Melbourne la Wellington, de pilda, sunt 5ore de zbor, la prețuri de jaf) de prin Europa sau SUA. Ar exista posibilitatea sa se angajeze specialiști asiatici, mai ales chinezi, cu studii serioase in facultăți celebre, care n-au nici o dorința specială sa revină la propria lor vatra însă aici intervine xenofobia tipic englezeasca si teama post-colonialistă de a pierde o identitate naționala încă nedefinita in condițiile rămânerii in Commonwealth-ul britanic. Deci, nici doctori nativi si patrioți, nici medici imigranți de alta rasa decât cea a foștilor colonizatori-poate sa fie un teren liber pentru imigranții est-europeni puși la colț in Anglia, altfel nu văd ce ar putea sa se întâmple cu mediul sanitar Neo Zeelandez. Imigranți ruși, de pilda, daca se scapă de teama de “comunism”, foarte puternica, încă, in Asia Extrem orientala unde, pana la urma, Australia si NZ vor trebui sa aleagă daca se integrează, sau nu. De specialiști proveniți dintre aborigeni nici vorba sa se găsească prea mulți, nici Canada nu sta mult mai bine la sectorul respectiv in ciuda faptului ca a acordat imense avantaje Amerindienilor din rezervații (studii gratuite, scutire totala de taxe si impozite pentru nativi, burse, etc) iar metișii sunt integrați demult printre coloni. Medicii tineri pleacă Buluc in SUA, infirmierele Buluc in Elveția iar imigranții, oricare le-ar fi proveniența, sunt puși sa-si refacă toate studiile de medicina la facultățile canadiene daca vor sa mai profeseze vreodată in țara de “adopție” drept pt care cei mai mulți se fac taximetriști, vânzători la diferite nivele/sales people sau se reprofilează in Cosmetica, masaj si alte forme de terapie mai mult sau mai putin legate de specialitatea medicală in care au fost instruiți in țările de baștina. Si la tara nu merge nimeni–a fost un fel de Arafat acum câțiva ani care crease echipe volante de medici de toate specialitățile ce se plimbau din sat in sat, dar l-a mătrășit colegiul medicilor (tehnocratia locală) si s-a dus naibii toată lucrarea. Poate, biserica sa revină la funcțiile sale de îngrijire a bolnavilor, daca mai are suflu dar asta numai viitorul o va arăta.