Pandemiile, asemenea oricărei crize umanitare, sunt perioade de incertitudine și schimbare. Comportamentul oamenilor, tiparele și mijloacele de consum se modifică în moduri pe care analiștii nu le puteau prezice. Sistemul de sănătate devine fundamenul societății mai mult ca oricând, tehnologia câștigă momentum și își depășește procentele estimate pentru următorii ani în primul trimestru al anului COVID-19. 2020 ne aduce o digitalizare forțată a stilului de viață, de la divertisment, socializare, muncă și cumpărături, scrie Mădălina Voinea pe www.truestoryproject.ro

Cum se traduc aceste schimbări în piață?

Mediul online dictează supraviețuirea pentru antreprenorii și industria HORECA. Industria turismului este cea mai grav afectată cu o scădere de peste 60%, transpusă în pierderi de 1.2 trilioane de dolari la nivel global.

Câștigătorii nu sunt însă greu de prevăzut. Urgența status quo-ului global este descoperirea unui vaccin, cursa pentru acesta nu s-a lăsat așteptată. Industria farmaceutică și de biotehnologie este primul potențial câștigător, dar care deține și cele mai mari riscuri falimentare odată cu pierderea “cursei”.

Reducerea forțată a activității economice fizice și bazarea pe mediul online a condus la creșteri inimaginabile pentru companiile din domeniul comerțului online, comunicare și divertisment. Consumatorii au devenit dependenți de serviciile oferite de marile companii de tehnologie pentru a-și desfășura viața de zi cu zi.

1. Industria farmaceutică și biotehnologia

În luna aprilie erau înregistrate peste 200 vaccinuri în curs de dezvoltare pentru SARS COV2, un nivel de mobilizare fără precedent în doar 3 luni de la startul pandemiei la nivel global. Am întâlnit o mobilizare umanitară din partea multor agenți privați locali sau a multinaționalelor precum Novartis, Bayer și Sanofi care și-au luat angajamentul de a dona fonduri și produse pentru a ajuta în ameliorarea crizei inițiale de produse sanitare.

Sursă foto: Global Pharma Insights

Cele două companii care sunt în fruntea cursei găsirii unui vaccin, Moderna și Novavax, ambele americane, au primit fonduri substanțiale pentru accelerarea procesului. Conform CDC (Centers for Disease Control and Prevention), în luna aprilie în SUA erau 828.441 de infectări și un număr de 46.379 de decese. În consecință, giganții farmaceutici au primit fonduri substanțiale pentru a oferi cât mai rapid o soluție unei societăți copleșite de potențialul dezastruos economic și sanitar.

Moderna

Moderna este prima companie care a venit cu un vaccin pregătit pentru teste clinice obținând un contract în valoare de $500 de milioane din partea statului american.

Daca Moderna reușește să își valideze vaccinul, prețul acțiunilor sale ar putea ajunge la 279$, conform analiștilor de la Morgan Stanley. Pentru CEO-ul companiei, Stephane Bancel, asta înseamnă o avere în valoare de 10 miliarde de dolari. Moderna este însă prinsă în cursa globală și vulnerabilă oricărei schimbări. În februarie prețul acțiunilor sale a crescut la 56.57$ de la 18$ odată cu anunțarea începerii testărilor clinice, dar în iulie anunțarea amânării lor a scăzut prețul acțiunilor cu 5%. Succesul nu este garantat într-un context dominat de incertitudine, iar profitul Moderna este dependent de rezultatele pe care le va aduce în cursa vaccinului.

Novavax

La începutul anului 2020, compania americană de dezvoltare a vaccinelor era evaluată la  $93m. Astăzi, capitalizarea de piață pe care o deține este de 4.1 miliarde de dolari.

Programul guvernamental american de finanțare a vaccinurilor, Operation Warp Speed, a credibilizat compania oferindu-le un contract de $1.6mld, cea mai mare investiție de până acum. Momentan, Novavax este în aceeași situație ca Moderna, testările clinice și rezultatele pe care le va obține vor dicta profitul și impactul pe care îl va aduce în societate.

2. Software 

Restricțiile de deplasare și imposibilitatea deplasării indivizilor la muncă, a creat necesitatea globală de redirecționare pe aplicații care permit lucratul de acasă. Microsoft Teams, Zoom și Skype au devenit noul mediu de muncă.

Sursă foto: Payette Forward

Zoom – 300 de milioane de utilizatori zilnic în aprilie

Compania specializată pe conferințe video a ajuns să reprezinte simbolul lucratului de acasă și al evenimentelor online în 2020. Până la sfârșitul lunii aprilie, veniturile Zoom au crescut cu 169% față de 2019. În Thailanda s-au înregistrat cifre record, o creștere a traficului pe Zoom cu 828% și pe Skype cu 215%.

Microsoft – 75 de milioane de oameni folosesc Microsoft Teams zilnic față de 20 de milioane în 2019

Microsoft Teams este o aplicație de comunicare internă pentru business-uri, care datorită opțiunilor sale de integrare a altor aplicații a devenit dominantă în majoritatea business-urilor. Pachetul Microsoft de la Outlook, One Drive a ajuns să includă și Microsoft Teams implicit datorită necesității comunicării de la distanță.

În primul trimestru, Microsoft a înregistrat o creștere a vânzărilor de 15% în valoare de 35 de miliarde de dolari cu un profit net de 10.75 miliarde. Ambele rezultate au depășit cu mult estimările analiștilor de pe Wall Street. Conform directorului executiv al Microsoft, Nadella Satya, impactul de răspândire al produselor era estimat pentru următorii ani, dar pandemia l-a realizat în doar primele 3 luni ale anului 2020.

3. E-commerce

Cumpărăturile online au devenit noul normal datorită riscurilor de siguranță și restricțiilor pe care oamenii le-au întâmpinat din lumea martie. La sfaristul lunii aprilie în SUA se înregistra o creștere cu 146% a volumului de tranzacții față de anul trecut. Inițial, multe business-uri s-au focusat pe strângerea în masă a rezervelor de produse medicale, așa cum și indivizii au acționat. Treptat însă, isteria globală a fost ponderată, dar activitățile zilnice au fost forțate de restricții să se focuseze în mediul online.

Conform Emarketer, Filipine, Malaezia și Spania vor avea o creștere cu 20% a comerțului online drept cauza directă a nivelului ridicat de răspândire a virusului. Asia va reprezenta 42.3% din totalul vânzărilor, America de Nord 22.9%, iar Europa de Vest 16.2%.

Sursă foto: Monimedia

Creșterea substanțială în toate zonele geografice a comerțului online este o consecință naturală a situației de fapt impusă de pandemie, creând un potențial de dezvoltare și profit pentru website-urile care se specializează pe acest tip de servicii.

Amazon

Rezultatele financiare declarate în primul trimestru ne arată o creștere a vânzărilor în valoare de 75.5 miliarde de dolari, cu 26% mai mult față de 2019. În același timp, costurile de operare ale Amazon au crescut substanțial, normele de siguranță pe care compania trebuie să le respecte fiind estimate la 4 miliarde de dolari pentru anul 2020. Relevanța companiei Amazon a crescut semnificativ pe piața americană, oamenii devenind dependenți de livrarea produselor esențiale prin intermediul marketplace-ului. Pentru o scurtă perioadă, cererea a fost atât de mare, încât Amazon a fost nevoit să își focuseze livrarea doar pe produsele esențiale. Câștigurile sunt incontestabile, dar și efortul logistic depus de compania americană a fost la fel de costisitor.

4. Divertisment si socializare online

Jocurile de pe mobil au întrecut în timpul pandemiei vânzările jocurilor de pe PC sau console, ajungând să valoreze peste 100 de miliarde de dolari, triplând suma pe care Nintendo Switch, Xbox One și PlayStation 4 au obținut-o.

În consecință, bugetul de reclame online pe care jucătorii din industria gaming-ului le-au alocat au fost colosale. În martie, aprilie și mai, creatorii de jocuri Playtika și Epic Games aveau costurile zilnice de reclame în jurul sumei de 2 milioane de dolari.

Cea mai mare platforma de live-streaming  — Twitch a avut o creștere a traficului de 50%, ajungând la 1.6 miliarde de ore vizionate global pe luna. În același timp, Facebook Gaming a avut o creștere masivă de 238% față de anul trecut.Per total vânzarea de jocuri pe mobil a ajuns în martie la suma de 1.6 miliarde de dolari, o creștere de 35% față de anul trecut.

Sursă foto:TechFavicon

Facebook – 50% crestere în serviciile de mesagerie și video calls. 

Pe lângă creșterea menționată în sectorul de gaming, Facebook a devenit pentru majoritatea indivizilor mediul prin care țineau legătura cu familia și prietenii. O creștere a timpului de izolare a dus implicit la o necesitate pregnantă de socializare, în Italia înregistrând o creștere de 1000% în apelurile de grup în timpul stării de urgență.

Continuarea pe www.truestoryproject.ro

 

1 COMMENT

  1. Ehehei, Radu, au castigat destui. In primul rand, toate aceste firme sunt in americuta dar baza cu absolut totul este tot in halvetica. Prea multe am vazut ca sa cred ce mi se pune pe tava de altii ca fiind real. Vezi afacerile cu masti, manusi de unica folosinta si dezinfectante pe plan mondial, oare unde e baza mama?, unde e si bechtel, microsoft, ikeea, plus destule. Voi credeti ce cititi sau auziti, eu doar ce vad. Apropo, cetateanul din romania, a ajuns sa isi ceara dreptul la: viata, la tratanent, la securitatea personala si cam la orice, doar prin avocatul poporului, si tocmai cine decid!, unica instanta care inca mai are credibilitate, putina, dar are! Unde ai mai pomenit ca cetateanul sa isi ceara zilnic, saptamanal sau lunar, ori anual, drepturile prin hotarari ale instantelor, in ce tara? Asta inseamna ca deja ecista dictaturi: ale medicilor, ale justitiei, ale primariilor, ale notarilor, al…lu’ masa de crizati de lux! De peste 10-12 ani scriu ca exista control si coordonare de-a fir’a par si nu credeai! Ce traim inclusiv la ora actuala, tocmai de cativa ani, ceea ce scriam cu mult timp in urma, doar ca acum e control si coordonare, ori prosteasca, ori se coordoneaza un vechi plan dar nu gasesc solutia eficienta. O vor gasi cand prin…2022-2023! Sper sa nu plesnim de atata teroare, ura si dezbinare scoasa pe gaura gurii cu intentie si buna stiinta pentru a imbolnavi conationalii! Ai impresia ca nu stiu asta, o stiu clar, de asta si forteaza teroarea!

Leave a Reply