Tuesday, September 29, 2026
21.7 C
Bucharest

O veste foarte buna despre vaccinurile COVID19

Statele Unite au acordat sâmbătă o autorizaţie de urgenţă vaccinului companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele în vârstă de cel puţin 18 ani, a anunţat Agenţia americană pentru Medicamente (FDA), notează Reuters şi AFP.

Acest vaccin cu doză unică numit Janssen COVID-19, care poate fi păstrat la temperatura frigiderului, se alătură celor de la Pfizer/BioNTech şi Moderna în campania masivă de vaccinare din Statele Unite, unde pandemia a făcut peste 500.000 de morţi.

Cel puţin trei milioane de doze din produsul Johnson & Johnson sunt gata pentru a fi distribuite începând de săptămâna viitoare, potrivit guvernului american.

Compania s-a angajat să livreze Statelor Unite 100 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie.

Cu 600 de milioane de doze comandate în total companiilor Pfizer şi Moderna, Statele Unite vor avea deja suficiente vaccinuri până la sfârşitul lunii iulie pentru a imuniza aproape întreaga populaţie.

Dar adăugarea celor ale lui Johnson & Johnson ar putea mări şi mai mult viteza campaniei de vaccinare.

În total, peste 72 de milioane de injecţii au fost efectuate până acum în ţara cea mai îndurerată de pandemie în termeni absoluţi.

Vaccinul Johnson & Johnson, a cărui administrare a început deja în Africa de Sud, este un vaccin cu “vector viral”.

El utilizează ca suport un alt virus mai puţin virulent, transformat pentru a-i adăuga instrucţiuni genetice de la o parte a virusului responsabil pentru COVID-19. Odată ajuns în celule, se produce o proteină tipică SARS-CoV-2, educând sistemul imunitar să o recunoască.

În cursul testelor clinice, eficacitatea vaccinului a fost de 85,9% împotriva formelor severe de COVID-19 în Statele Unite, potrivit datelor publicate de FDA. Toate regiunile testului clinic combinate, aceasta a fost de 66,1% împotriva formelor moderate ale bolii şi, în general, “similare” pentru toate categoriile de populaţie (vârste, grupuri etnice).

Efectele secundare cele mai frecvent observate au fost durerea la locul injecţiei, cefaleea, oboseala şi durerile musculare.

Un comitet de experţi a recomandat în unanimitate vineri autorizarea de urgenţă în Statele Unite a vaccinului cu doză unică al companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson împotriva COVID-19 pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 18 ani, notează AFP.

Avizul acestui comitet, alcătuit în principal din oameni de ştiinţă independenţi, este consultativ, dar vine în sprijinul autorizării probabile a vaccinului de către autorităţile sanitare americane, aşteptată în curând.

Aceasta va fi emisă de Agenţia americană pentru medicamente (FDA). Pentru Pfizer şi Moderna, autorizaţia a fost acordată a doua zi după emiterea avizului favorabil al comitetului.

Milioane de doze sunt pregătite pentru a fi distribuite în toată ţara cu începere de săptămâna viitoare.

Grupul de experţi a estimat, în cursul unui vot, că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile utilizării acestuia.

Ei s-au pronunţat după o zi de discuţii transmise în direct pe internet şi după ce au studiat în detaliu datele testelor clinice.

“Suntem într-o cursă împotriva noilor mutaţii”, a comentat unul dintre ei, doctorul Jay Portnoy, pentru a-şi justifica decizia.

Vaccinul Johnson & Johnson, a cărui injectare a început deja în Africa de Sud, este aşteptat mai ales deoarece se administrează doar într-o singură doză.

Prezintă, de asemenea, are un alt avantaj logistic: poate fi depozitat la temperatura frigiderului, ceea ce va facilita considerabil distribuţia acestuia.

Vaccinul Johnson & Johnson este al 4 lea ce va fi autorizat si in Europa, dupa Pfizer, Moderna si AstraZeneca. Un numar suficient de doze si o campanie bine desfasurata ar putea determina finalul pandemiei in toamna acestui an.

 

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img