Saturday, March 14, 2026
4.3 C
Bucharest

Oficial BNR : urmeaza cutremure adevarate pe piata bancara !

Băncile trebuie să-şi revizuiască atitudinea faţă de clienţi şi să-şi întărească prezenţa din mediul online, întrucât concurenţa se va înteţi foarte mult în perioada următoare, odată cu intrarea pe această piaţă a unor firme-gigant, care vor produce adevărate cutremure, a declarat, miercuri, Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

“Avem o competiţie nebancară în creştere. Planurile de afaceri ale instituţiilor financiare trebuie să ţină seama de acest lucru. Trebuie să se îmbunătăţească eficienţa costurilor, pentru că există presiuni mari asupra profitabilităţii. Strategiile trebuie să fie revăzute nu numai în privinţa produselor şi a serviciilor, ci şi a interacţiunii cu clienţii, cu un accent deosebit pentru mediul online, unde paşii există, dar parcă ar fi loc de mult mai mult decât atât”, a arătat Rădulescu, în cadrul Forumului Pieţei Financiare.

Potrivit acestuia, concurenţa nu va veni doar din interiorul sistemului financiar, ci şi din afara acestuia, din partea noilor companii fintech şi din partea altor companii care nu au avut legătură până acum cu activitatea de acest gen.

“Nu vreau să dau nume aici, pentru că nu vreau să le fac propagandă gratuită, dar avem firme-gigant la nivel mondial, care se pregătesc să intre pe piaţa serviciilor bancare şi, din informaţiile pe care le am, vor intra cu produse care vor constitui cutremure adevărate. Sistemul financiar trebuie să se pregătească pentru asta”, a avertizat el, citat de Agerpres.

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img