Pagina de Facebook a Ministerului Apararii Nationale posteaza periodic povestile de viata emotionante si pline de curaj ale veteranilor de razboi. Un gest onorabil din partea Armatei Romane de a nu-si uita camarazii.
La mulțí ani, sănătate și numai bucurii veteranului de război, colonel (rtr.) Paul Ștefanovici la împlinirea vârstei de 100 de ani!
”Nu mi-a fost frică de război, singura teamă a fost să nu cad prizonier la ruși și să mă ducă în Siberia. După mine, eroi au fost cei care au fost în Siberia. Ei au îndurat cele mai mari umilințe”.
Cu acest prilej, i-au fost alături Secretarul de stat Nicolae Nasta și o echipă de la Direcția calitatea vieții personalului și, în semn de respect pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, domnului colonel (rtr.) Ștefanovici i-a fost înmânată Emblema de Onoare a Armatei României, conferită prin ordin al ministrului apărării naționale, Mihai Fifor.
A fost recrutat în armată, la 17 ani, a absolvit Școala de Ofițeri de infanterie în 1940 și a plecat pe front cu Regimentul 1 Infanterie (Dorobanți) Dolj. A luptat în sudul Ucrainei și la Stalingrad. Ca urmare a pierderilor suferite în bătălia de la Cotul Donului (1942), regimentul din care făcea parte veteranul a fost retras în Bug și ulterior în Transnistria, iar în aprilie 1943 s-a retras în România pentru refacerea efectivelor.
„Ne-am îndreptat către Stalingrad. Rușii aveau tancuri T 34, care atingeau viteza de 40 km/oră. În timpul luptelor ofițerii români erau nevoiți să-și rupă epoleții pentru a nu fi omorâți de ruși, fiind cei mai căutați. La Stalingrad am suferit cele mai multe pierderi. Practic, Armata a 4-a a fost decimată.”
Domnul colonel Ştefanovici a fost rănit și are schije într-o mână şi un picior în urma neutralizării unui tanc rusesc. A fost decorat, mai târziu, cu Coroana României în grad de cavaler cu panglica de Virtute Militară.
„Fiecare avea o lopățică, mi-am făcut o groapă și m-am băgat acolo. Eram în linia I. Afară se trăgea la foc continuu. Pe un colț aveam amplasată pușca mitralieră. Un proiectil a căzut direct pe armă, a explodat, am rămas o clipă inconștient și mai multe schije m-au rănit la mână și la picior. Ceilalți au crezut că am murit. Am avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale, am fost pansat. Cred că de aici am rămas cu probleme de auz”, ne-a spus domnul Ștefanovici.
Pe front nu a avut concediu sau permisie. Doar când a fost rănit a avut câteva zile libere.
Mulți dintre camarazii de arme au murit. „Eu convenisem cu un camarad ca, în cazul în care mor eu, să-mi ia ceasul și să-l ducă mamei mele, și eu la rândul meu, dacă o să moară el, să-i iau ceasul și să i-l duc soției. Din nefericire, acest prieten a fost omorât și am fost nevoit să-i duc ceasul soției, căreia nu îi venea să creadă că soțul ei a murit”, ne-a spus cu emoție în glas veteranul Ștefanovici.
După război a urmat cursurile Institutului Politehnic – Facultatea de Instalații și Utilaje, însă după un an a fost dat afară din cauza decorației primite.
A urmat un curs de metrologie, obținând autorizație pentru a executa lucrări în instalații mecanice sub presiune. A lucrat o perioadă la Institutul Național de Cooperație. Apoi s-a angajat la Întreprinderea de Instalații Generale, de unde a ieșit la pensie.
Este invalid de război gradul II. Îi place să citească, să studieze istoria și să urmărească emisiunile cu caracter informativ, în special despre război.
Foto: MApN – Petrică Mihalache
De ce credeti asta? Stiti motivele? Nu alea care se vehiculeaza! Au fost niste mincinosi si puturosi,au promis si nu s-au tinut de cuvant! Istoria arata clar ce caracter are romanul pur,naravul nu se schimba indiferent ce ar face! Ce traim acum e aproape echivalentul a ceea ce s-a intampla in perioada analizata doar ca acum sunt minloace moderne si minciunile se propaga in aer!
Admirabil articol! Va multumesc domnule Radu Tudor!
Motivul acestei “preferințe” pt gatuirea ofițerilor romani, manifestata de ruși, se numește Odessa. Dar, chiar și fără Odessa, spunea unchiul meu, care făcuse campania respectiva, tot aceștia ar fi fost vânați mai abitir decât omologii lor italieni, de exemplu, pentru simplul fapt ca romanii erau dușmanii “intimi” ai rușilor, cu o întreaga istorie de “trădare” a mamei Rusia in spate, istorie care se repeta, la scara amplă, in contextul războiului al doilea. Italienii veneau de departe, erau asociați, e drept, cu Invadatorii germani dar, cumva, pe post de “auxiliari” ai armatei cotropitoare, chiar și “brandul” lor de nazism, fascismul italian, in speța, nefiind luat in serios, parte din ignoranta, parte din ideea ca nu “ideologia” ii împinsese in război, ci alianța militară cu Germania. După mărturia aceluiași unchi (decedat între timp) italienii înșiși se considerau “aruncați” de Mussolini intr-o lupta care nu era “a lor”, ceea ce a și motivat predarea lor “rapida”la Stalingrad, in ciuda faptului ca mulți dintre ofițerii lor aparținuseră “cămășilor negre”(milițiile mussoliniene); și nu, nu l-am înregistrat pe unchiu-meu, nu am “dovezi”, deci, pentru a-i susține mărturia depusă, literal, la gura sobei in serile de iarna petrecute la Iași, in compania lui. Dar chiar și-așa, la modul anecdotic, deducțiile lui se susțin fiindcă se coroborează cu cele ale altor ofițeri romani scăpați cu viața, și cu libertatea întreaga, din coșmarul campaniei rusești—doamne-ajuta, mai opina el, ca n-am avut parte de vreun Katyn, ca, după polonezi, pe noi ne urau cel mai tare și, după Odessa, nici ca mai puteam sa-i blamam prea serios pentru ura ce ne-o purtau. E bine sa ne amintim câteodată-felicitari dlui Tudor—si de detaliile “emoționale” ale istoriei noastre recente precum și de gândirea oamenilor care au “făurit” aceasta istorie.(ghilimelele se referă la îndoiala filosofica asupra relației dintre individ/colectivitate și destin, cine pe cine “făurește”, adică ).
Adăugire necesară: unul din episoadele excelentei serii realizată de Adrian Ursu la Existențial conținea un interviu cu un ofițer rus care povestea despre Odessa și-și descria propriile reacții la intrarea in ruinele cetății arse. N-o spunea prea apăsat, nici nu părea un om din cale-afara de “reflexiv” și, cu siguranța, n-avea o educație formala care sa-i permită a face asociații culte, dar ceva-ceva din vechiul resentiment se strecura in răspunsurile la întrebările directe pe aceasta tema adresate de jurnalist. Poate, vreodată, se va relua seria?
O excelenta reflexie a grozaviilor de atunci.
Un gest frumos a celor de la MApN fata de putinii eroi, supravietuitori ai timpurilor extrem de vitrege.
Cate pensii deale lui incap intruna dea lui Oprea?
Lasati politica la locul ei. Cand e vorba de eroi mizeria care va impinge la a obtine capital politic este cu adevarat gretoasa! Oprea si Orban, Kovesi si Iohannis, Ponta si Dragnea vor raspunde fiecare dupa greselile si realizarile lor!
Ma refeream la generalul de armata care n-a vazut un front in viata lui. Compar mere cu mere, nu m-am legat de alte domenii.