Un foarte interesant articol din Jurnalul national despre milioane de euro cheltuite cu rezultate proaste.

Este poate semnalul care va declansa un scandal imens in legatura cu alta uriasa afacere, cea a digului de larg din Portul Constanta, “modernizat” de olandezii de la Van Oord in colaborarea cu niste firme dubioase din Constanta.

Sunt dovezi ca acest dig nu corespunde minimelor standarde, pune in pericol siguranta Portului Constanta si toata afacerea a fost paravan pentru ca niste smecheri romani si olandezi sa incaseze cateva zeci de milioane de euro.

Voi reveni. 

Valurile au luat milioane de euro de pe plaja din Mamaia

Plaja care a fost extinsă în sudul stațiunii Mamaia nu a trecut testul iernii. O parte din investiția de 175 de milioane de euro pentru lărgirea plajei s-a surpat, din cauza valurilor mării, care au fost mai mari decât se așteptau constructorii. Specialiștii care s-au ocupat de proiectare și cei responsabili de realizarea lucrărilor spun că vor stabili cauzele deteriorării acestei porțiuni de plajă. Constructorul ar putea să refacă lucrarea, conform contractului cu Apele Române.

O porțiune de plajă de 42 de hectare a fost extinsă și dată în folosință anul trecut, ca parte a unui proiect grandios, de 825 de milioane de euro, care ar trebui să aducă beneficii pe termen lung turismului pe litoralul românesc. Compania Apele Române Dobrogea-Litoral a finalizat în mai 2016 prima parte a acestui proiect cu finanțare din fonduri europene, care a presupus extinderea a cinci plaje din Mamaia, Constanța și Eforie Nord, cu o valoare totală de 175 de milioane de euro. “Vom putea vedea care este evoluția lor după sezonul rece, după înnisiparea plajelor și după amplasarea și montarea strucurilor hidrotehnice în larg”, explica anul trecut Marieta Iorga, purtătorul de cuvânt al Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), beneficiarul lucrării. Dar plaja din sudul stațiunii Mamaia nu a trecut testul iernii.

„Există posibilitatea ca nisipul să nu fie foarte bine compactat sau să se retragă. Nisipul este mult mai dificil decât orice alt tip de material. În astfel de situații se fac îndiguiri în larg, pentru a nu mai lăsa valurile să spele plaja. M-a surprins înălțimea foarte mare și diferența de nivel, dar încă nu sunt cunoscute cauzele. Orice este posibil, pentru că este vorba despre nisip. Astfel de lucrări s-au făcut în Dubai, unde s-au construit orașe întregi, dar trebuie văzut dacă s-a respectat tehnologia în cazul plajei care s-a surpat. Deocamdată nu se poate trage nicio concluzie, dar pare a fi vorba despre eroziune, în urma unei perioade cu valuri foarte mari”, explică specialistul în Construcții Nicolae Boțu.

Lucrări de încă 650 de milioane de euro

În continuare va fi nevoie de refacerea acestei porțiuni, iar compania austriacă Porr Bau, care a executat lucrarea și-a asumat refacerea porțiunii afectate. Anul acesta ar trebui să înceapă cea de-a doua parte a proiectului, pentru lărgirea celorlalte plaje, din Delta Dunării până la Vama Veche. Partea a doua ar urma să coste 650 milioane de euro, pentru reabilitarea a 11 porțiuni de plajă, însă se pune deja problema eficienței acestor lucrări, după ruperea noii plaje de la Mamaia. Reabilitarea plajelor este garantată de constructor, conform contractului semnat cu beneficiarul, pentru 50 de ani, iar constructorii urmează să fie notificați și să răspundă de orice fel de deficiență apărută pe cele cinci plaje deja lărgite.

Lucrările au fost realizate de compania austriacă Porr Bau, pentru zona Mamaia Sud, respectiv olandezii de la Van Oord pentru loturile Tomis Nord, Centru şi Sud şi Eforie Nord.

În celelalte patru zone de plajă, din Constanța și Eforie Nord, nu s-au înregistrat ruperi la linia țărmului, ba chiar s-a constat o continuare a extinderii porțiunii de nisip, pe cale naturală.

Încă nu se știe dacă este vorba despre o eroare de proiectare sau de execuție, dar se va stabili clar, după ce se vor găsi cauzele surpării. Este vorba despre eroziune, deci apa a spălat malul și s-a produs o tasare. Încă se analizează fenomenul și nu se poate pronunța nimeni decât după ce se află care au fost cauzele. Nicolae Boțu, specialist în Construcții

Plaja din sudul stațiunii Mamaia a fost distrusă parțial, cel mai probabil din cauza furtunilor din ultima perioadă, după codurile prelungite de viscol puternic și ninsori abundente de pe litoral. Porțiunea respectivă a fost lărgită anul trecut, împreună cu alte patru sectoare de plajă din Constanța și Eforie Nord, pe o lungime de 7,3 kilometri.

Specialiștii în turism spun că incidentul nu ar trebui să afecteze zona, din punct de vedere al vânzărilor, mai ales dacă porțiunea afectată de surpare va fi refăcută de constructor până la deschiderea sezonului estival. Lucrarea nu a fost gândită astfel încât să aducă un număr mai mare de turiști pe metru pătrat, ci pentru a menține o zonă de plajă pe o suprafață mai mare, pentru o perioadă cât mai mare timp. Astfel, nu s-ar putea calcula eventuale pierderi ale afacerilor din turism și nici măcar nu se poate vorbi despre un disconfort creat celor care vor merge la plajă.

Plaja surpată ridică semne de întrebare în legătură cu viitoarele lucrări de extindere, care au un buget total de 650 de milioane de euro.

http://jurnalul.ro/bani-afaceri/constructii-proprietati/valurile-au-luat-milioane-de-euro-de-pe-plaja-din-mamaia-736243.html

http://www.tvdobrogea.ro/143-milioane-euro-au-naufragiat-in-portul-constanta-van-oord-a-ratat-finalizarea-digului-de-larg/

11 COMMENTS

  1. Radu Tudor , doresc să transmit sincere felicitări Danei Grecu pentru reacția de după plecarea lui Codrin Ștefănescu . A evoluat foarte Mult Dana în ultimii ani dar fără să schimbe aceeași Dana pe care o respect și acum o respect și mai mult.Felicitări Dana , te stimez dar am o simplă curiozitate : Cine Dumnezeu sau cu ce motiv l-au adus pe Codrin Ștefănescu pentru un astfel de tip de emisiune ? Părea mai degrabă potrivit pentru dânsul , o emisiune despre umor

    • Codrin Stefanescu e doar unul dintre tinerii revolutionari care au luptat pe baricada de la Intern pe 21 spre 22 decembrie ’89 noaptea, atunci cand s-a tras in baricada cu mitraliera de pe TAB-uri si cand au murit mai multi tineri printre care si doi colegi de-ai mei de liceu vecini de bloc, numele strazii pe care locuiesc eu purtand chiar numele unuia dintre cei doi eroi martiri.

      Codrin Stefanescu e unul dintre cei cativa datorita carora poti tu in prezent sa te uiti la posturi TV private, libere si independente, si datorita carora poti sa scrii acum pe net tot ce iti doresti si ce iti trece tie prin cap.

      P.S. In Romania prezentului in care nu mai exista respect pentru autoritate fapt ce conduce in consecinta la faptul ca toata lumea contesta pe toata lumea si toata lumea isi da cu presupusa despre tot si toate, e normal sa habar nu ai cine mai e si Codrin Stefanescu asta si ce-a facut el riscandu-si pielea si pentru tine, cand putea sa stea dracului sa doarma-n nesimtirea lui acasa si sa astepte linistit sa vada ce iese la Revolutia aia din decembrie ’89. De restul mult praz si o ceapa verde…

      Pai cine mai e ma nene si Codrin Stefanescu asta?! Normal…

    • @Telespectator A3/Sincere felicitari pentru ca Dana Grecu le tine spatele imbecillor de la PNL si USR invitati la Antena3 ca sa debiteze numai minciuni si jigniri la adresa celor care au castigat alegerile in mod corect si transant. In rest mai trage omul ghiem pe gura dar tu esti as in asa ceva.

  2. pasul urmator: betonati tot
    dupa care sa facem un PUZ si sa construim. Pai ce, la Monaco ati vazut voi plaja? Nu e, si uite ce bine o duc aia…
    Romania lucrului bine facut praf! Pas cu pas.

  3. Încă din 2013 am scris ”PA, ADIO Shengen”, atunci auzisem ceva discuţii grave la adresa acestei aderări şi nu am crezut!
    Acum chiar se vede adevărul!
    Hai cu florile olandezilor şi nu numai flori!
    Băgaţi tare în olandezi, afaceri de orice fel să vă luaţi şuturi în curulică!

  4. Oricat s-ar compacta nisipul adaugat rezultatul furtunilor din timpul iernii e acelasi cred ca trebuie gasita o alta solutie in portiunea de plaja amintita,poate ca trebuia largita esalonat nu foarte mult dintr-o data.Se stie ca acolo sunt curentii cei mai puternici de aia si plaja era cea mai erodata…Studiile le-au facu firmele noastre de consultanta (asa se numesc acum) … Acolo cred ca se va gasi samburele de adevar care a dus la aceasta situatie.In alta ordine de idei dupa ce a fost latita si amenajata plaja aia ar fi trebuit sa fie si protejata de acele incursiuni ale celor cu SUV-uri puternice,toate acele trepidatii provocate de trecerea in viteza a acestor masini pot afecta strustura de rezistenta a lucrarii.Ei spun ca au interzis accesul dar de aici pana la a stopa efectif aceasta nesimtire e cale lunga.Prinzi 2-3 le dai amenzi dar ceilalti nu se lasa intimidati.Trebuie sa iei masuri sa blochezi la propriu chiar daca definitiv orice astfel de acces.Barierele sau stalpisorii cu statut provizoriu sunt portite de coruptie al unui mic angajat al Primariei (sunt f.multe astfel de puncte deci si multe posibilitati de a se intra pe plaja).

  5. Asta-i un caz in care nepriceperea, si nu corupția, pare sa fi jucat rolul principal; adică, vreau sa spun, ca “face sens” sa dai extinderile de plăji in grija unei firme olandeze, Olanda se luptă cu marea de cand se stie, si are tot ce-i trebuie ca sa smulgă pământ de sub valuri, numai sa fie lăsată sa lucreze după metodele proprii. Deci, cine a aprobat lucrarea olandezilor nu poate fi acuzat decat, eventual, de a fi citit prea multe romane de autori din Țările de Jos (nu degeaba le zice astfel!); nu știu, insa, ce cauta austriecii in Combinația respectiva, poate aici sa fie “corupția”, fiindcă e clar ca a fost o “coliziune” de idei intre mai mulți participanți la afacerea plăjii recuperată din mare, insa, nici o problema: corupție sau prostie, nimeni n-o sa se apuce sa cerceteze problema surpării terenului abia salvat din adâncuri! S-a scufundat, pe vremuri, Tomis, colonia ‘penitenciară’ unde se trimiteau disidenți politici de la Roma, fara bilet de întoarcere, si ce daca? Pușcării se găsesc oricând si oriunde, nu-i nevoie sa recuperezi pământ din Marea lui Ovidiu ca sa ai loc de lagăr, deocamdată, Poarta Albă funcționează brici, si, daca mai vin si banii de construcție pt noi puscarii de la papa Juncker, trântim una in Terra firma, in mijlocul Bucureștilor, ca sa fie totul “transparent” si la vedere cand vin inspectorii sa ridice MCV-ul. Madam Koveși abia așteaptă sa bage oameni in cușca, mai un guvern, mai o întreaga camera parlamentara, totul pentru salvarea României din ghearele corupției. Oricum, n-ar fi minunat sa se faca o mare închisoare cu pereți de sticlă, drept langa Catedrala Neamului, cu o peluza in fata, pe care sa se plimbe tinerii “liberali” , cu câini in lesa si o alee asfaltata unde sa copiii de grădiniță sa scrie “Hoții”! Si “DNA sa vie sa va ia!” cu creta colorata? Pereții trebuie sa fie de sticlă, evident, altfel nu se vor vedea “animalele” închise in cușca, ceea ce ar reduce mult distracția consumatorilor; bineînțeles, va fi interzis hrănitul animalelor, dar scuipatul pe geam va fi promovat ca activitate educativa, iar paza stabilimentului va fi asigurata de jandarmi cu flori la chipiu, ce vor putea fi schimbate zilnic de publicul minor, cu flori proaspete, de sezon, cumpărate la chioșcurile de pe marginea peluzei, vopsite, pe sectoare, in roșu, galben si albastru, sa se vada din satelit “modelul” de rezistența pașnica inventat de curând, floare a “spiritualității” naționale. Si, daca-l mai aduc si pe Bivolaru in vitrina principală, se va putea “medita” in masa, mai ceva ca in India; ca un ultim avantaj, toata scena va putea fi văzută de turiști de pe acoperișul Casei Poporului, si de parlamentari prin geamurile palatului, in fiece zi, cand stau in ședinta, ceea ce va contribui mult la Prevenție/prevenirea actelor de corupție pe-o suta de ani, cel puțin, de-aici inainte; sau până la al doilea mandat al Johannis, cand madam Koveși va fi instalată, pe viața, la cârma parchetelor Anti Mafia comasate, prevăzute de madam Prună, depinde ce vor vrea rezistenți de pe peluza la data respectiva.Una peste alta, Madam Brandl are ce lucra, ca arhitect, daca ideea de a face un palat al Pușcăriei in mijlocul Bucureștilor se realizează-asta pt liniștea dlui Ciuvică, mereu îngrijorat de “sărăcia” doamnelor militante de la USR si PNL, un asemenea proiect se plătește cu sume enorme!

  6. Știrea nu are nicio legătură cu titlul. În titlu de lasă de înțeles că Van Oord ar fi vrut vină pentru problemă dar dacă citești știrea vezi de fapt că porțiunea afectată e construită de austriecii de la Poor Bau. Și nu spun asta doar că am citit știrea, chiar am lucrat la cele două proiecte (digul de Nord și reabilitarea plajelor) pentru firma olandeza și chiar știu exact ce spun. Radu Tudor chiar mă dezamăgești cu “știrea” asta.

    • titlul este despre ambele proiecte, plaja si digul de nord. daca ai lucrat la dig, te anunt ca urmeaza dezvaluiri si vor fi probleme. sper sa nu mai ai dezamagiri cand vei vedea

      • pariez ca nimeni nu va pati nimic, banii sunt dati si gata.
        Scuza va fi ca “proiectatntul” a zis ca sa nu stea nimeni pe plaja timp de cinci ani si primatia a convesionat plaja pentru aia de inchiriaza sezloange si d-aia s-a surpat plaja.
        Dupa, va veni explicatia stiintifica: schimbarile climatice au dus la o iarna si niste valuri si niste noi curenti care nu au fost luati in calcul bla bla
        Or sa puna niste nisip la loc, an de an. Da asta va mai costa niste bani, pe care evident ca ii vom plati ca altfel tzipa hotelierii.

        Se vede din numele constructorului, Poor Bau: Saracu Constructii, sau Amaritu Construct…. totul e la misto, la caterinca
        De cind dracu se pricep austriecii la facut plaje?

Leave a Reply