Monday, March 30, 2026
9.1 C
Bucharest

Om al Moscovei, seful diplomatiei maghiare valideaza atacul la integritatea teritoriala a Romaniei

Ministrul de Externe al Ungariei. Peter Szijjarto, a vorbit la un eveniment organizat la Budapesta despre dorința întregii lumi, mai puțin a NATO, de a încheia războiul din Ucraina, având pe fundal o hartă a Ungariei Mari, care cuprindea teritorii aparținând azi Ucrainei și României, scrie digi24.ro.

„În afara bulei transatlantice (NATO, organizație militară din care Ungaria face parte – n.r.), majoritatea covârșitoare are poziția pro-pace pe care o reprezentăm și noi. Atâta timp cât această majoritate globală există, există speranța că acest război poate fi încheiat cât mai curând posibil și se va ajunge la un acord de pace care să garanteze pacea și securitatea în această regiune pe termen lung”, a declarat Peter Szijjarto luni la conferința „Pace și Securitate”, organizată la Palatul Culturii din Budapesta, de unde a postat și câteva fotografii pe contul său de Facebook.

Szijjarto este unul din varfurile regimului populist, extremist si anti-european condus de Viktor Orban. Ambii au legaturi stranse cu Moscova si se straduiesc de ani buni sa scoata Ungaria de pe orbita euroatlantica.

Seful diplomatiei maghiare a fost decorat de Rusia pentru meritele sale deosebite in relatia cu statul agresor si invadator din Ucraina.

In ultimii ani, atat Orban cat si subordonatii sai au validat mai multe atacuri directe la integritatea teritoriala a Romaniei, folosind chiar modelul anexarii ilegale a Crimeei de catre Rusia.

Orban Viktor este azi oaia neagra a Europei, un individ care vrea sa scufunde Ungaria spre statutul de vasal al Moscovei.

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img