Thursday, May 14, 2026
11.7 C
Bucharest

Omul lui Basescu : am votat pentru Kovesi desi nu sunt membru in Comisia CONT

Stiripesurse.ro anunta detalii incendiare din culisele audierii Laurei Codruța Kovesi în Comisia CONT. Europarlamentarul PMP Cristian Preda dezvăluie, într-un editorial, cum a obținut, de fapt, Laura Codruța Kovesi 12 voturi din partea membrilor comisiei.

“Nu sunt membru al vreuneia din cele două comisii, dar cum unul dintre candidaţi era românca Laura Codruţa Kovesi (LCK), am mers s-o ascult.

Cinci sunt lucrurile pe care le-am trăit la audieri şi pe care nu le-aţi putut vedea la tv. Vi le împărtăşesc mai jos, cu credinţa că pot completa tabloul unui moment important pentru istoria noastră europeană:

Aş menţiona, întâi de toate, remarca unui coleg din Luxemburg, care ştie binişor română şi care stătea chiar lângă mine. Când a auzit că Grapini o întreabă pe LCK „ce veţi face ca şi şef?”, a corectat-o imediat. „se zice: ca şef, nu: ca şi şef!”. Din fericire, pentru limba română, eminenta lingvistă nu l-a auzit. (…) Al patrulea lucru mă priveşte chiar pe mine: am votat ultimul, întrucât – deşi nu sunt membru al CONT – l-am înlocuit pe un coleg neamţ din PPE, pe care-l cheamă Zeller şi e, de aceea, la capătul listei. Ţinând seama de rezultatul final – 12 voturi pentru LCK, 11 pentru candidatul francez şi unul pentru cel din Germania – aş putea zice că am avut votul decisiv :)!

În fine, e păcat că n-aţi putut vedea feţele pesedistelor Ţapardel, Zoană şi Grapini când s-au anunţat rezultatele. Nu am cuvinte pentru a descrie combinaţia unică de ură şi decepţie de pe aceste chipuri…”, scrie Cristian Preda pe adevarul.ro

Hot this week

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Topics

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img