Friday, October 30, 2026
11.7 C
Bucharest

Oprisan : “Dragnea este victima propriilor decizii in partid”

Liviu Dragnea este victima propriilor decizii din partid şi trebuie să suporte lucruri nedrepte, având în vedere decizia propusă la Consiliul Naţional de conducerea partidului privind sancţionarea celor cu probleme în justiţie, a afirmat Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea şi vicepreşedinte PSD.

“Când eu am spus că nu trebuie încălcate principii, pentru ca aşa este normal într-o ţară democratică, unii colegi de ai mei nu au fost de acord şi iată consecinţa. Atunci când încalci principii, trebuie să accepţi şi lucruri nedrepte din acest punct de vedere”, a spus Oprişan, venit luni la sediul PSD.

Întrebat de presă la ce principii se referă, Oprişan a arătat că este vorba de principiul de nevinovăţie.

Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că a demisionat din postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar luni, în şedinţa Biroului Permanent al PSD, îşi va depune mandatul de preşedinte executiv al partidului, ca urmare a deciziei instanţei de a-l condamna în dosarul “Referendumul”.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img