Tuesday, November 3, 2026
8.3 C
Bucharest

Ordonanta de urgenta pe noul tratament al hepatitei C

Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care vor putea fi achiziţionate, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, noi medicamente destinate tratamentului hepatitei C şi cirozei.

“Este vorba de o chestiune care ne va aduce mai aproape pentru noul tratament pentru hepatită C şi ciroză, care ar putea intra în următoarele două săptămâni în România. Din păcate, s-a ajuns la un număr record de purtători de virus C. Sunt 650.000 astăzi în România, nu toţi fac boala, dar toţi trebuie să ştie că în momentul în care dezvoltă boala, 16.000 au astăzi, estimativ, boala dezvoltată, trebuie să aibă un tratament cu efect terapeutic foarte mare, nu ca până acum. Efectul terapeutic al noului tratament se duce undeva spre peste 90%, faţă de cel care este acum“, a susţinut ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, în şedinţa de guvern.

Bănicioiu a precizat că speră ca săptămâna viitoare să fie finalizate negocierile cu firmele din domeniu, în vederea achiziţionării noului tratament.

Premierul Victor Ponta a afirmat, la rândul său, la începutul şedinţei de guvern, că “din ce o să avem azi ştiri la televizor, bănuiesc că asta e cea mai importantă” şi i-a cerut ministrului Bănicioiu să insiste pe acest subiect.

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img