Thursday, July 2, 2026
22.1 C
Bucharest

Panama Papers – miliardele ascunse ale politicienilor

Şefi de stat şi alţi politicieni de rang înalt, miliardari, celebrităţi, sportivi, dar şi reţele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăţi offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă o anchetă jurnalistică efectuată în comun de 107 instituţii media care au reuşit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăţi panameze de consultanţă, documente denumite acum generic ‘Panama Papers’, relatează duminică publicaţiile Le Monde şi Le Soir, citate de Agerpres.

Aceasta din urmă o caracterizează drept cea mai mare scurgere de informaţii financiare înregistrată până în prezent, în timp ce Le Monde o descrie drept cea mai spectaculoasă intruziune în lumea obscură a finanţelor offshore.

Dar ancheta coordonată de Consorţiul Internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ) este semnificativă nu doar prin numărul documentelor – potrivit Le Monde ar fi circa 11,5 milioane -, ci şi prin faptul că nume grele ar putea fi vizate de aceste dezvăluiri, Le Soir estimând că ‘şocul din această duminică este planetar’.

Printre cei care au recurs la diferite montaje financiare pentru a-şi disimula averile sunt enumeraţi deocamdată membri ai anturajului preşedintelui rus Vladimir Putin, premierul pakistanez Nawaz Sharif, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi fostul şef al executivului de la Kiev, Pavlo Lazarenko, premierul islandez, Sigmundur David Gunnlaugsson, regele Salman al Arabiei Saudite, preşedintele argentinian Mauricio Macri sau fostul premier irakian Ayad Allawi. Sunt evocate şi nume din afara lumii politice, cum ar fi cazul fotbalistului Lionel Messi sau al fostului preşedinte al UEFA, Michel Platini.

http://www.theguardian.com/news/2016/apr/03/panama-papers-money-hidden-offshore

Publicaţia belgiană Le Soir promite că în zilele următoare va face numeroase dezvăluiri despre belgienii care şi-au ascuns patrimoniile prin paradisurile fiscale, precizând deocamdată că numărul lor este de 732.

În centrul acestei ‘pânze de păianjen’ se află societatea de avocatură Mossack Fonseca, specializată în consultanţă pentru crearea companiilor offshore, societăţi ecran ce disimulează identitatea reală a proprietarilor lor. Societatea Mossack Fonseca este înregistrată în Panama, ţară considerată unul dintre centrele financiare cele mai opace ale planetei şi o placă turnantă pentru spălarea de bani, mai ales a fondurilor provenite din fraude şi activităţi criminale. Documentele din arhiva acestei societăţi panameze relevă că, începând din anul 1977 şi până în 2015, ea a creat sau administrat peste 214.000 de entităţi offshore în 21 de paradisuri fiscale pentru clienţi proveniţi din peste 200 de ţări şi teritorii.

Le Monde subliniază că aceste informaţii ar fi rămas în continuare secrete dacă o sursă anonimă nu ar fi început anul trecut să transmită această ‘mină de aur’ jurnaliştilor publicaţiei germane Süddeutsche Zeitung, care a reuşit astfel să cerceteze acuzaţiile de fraudă ce au vizat atunci Commerzbank, a doua bancă a Germaniei. Remarcând însă volumul datelor, cotidianul german a cerut sprijinul ICIJ, care a iniţiat astfel investigaţia anunţată acum şi care ar putea fi în zilele următoare sursa unor dezvăluiri cu numeroase implicaţii.

http://www.theguardian.com/news/2016/apr/03/sergei-roldugin-the-cellist-who-holds-the-key-to-tracing-putins-hidden-fortune?CMP=share_btn_fb

Hot this week

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Topics

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img