Saturday, March 7, 2026
6.4 C
Bucharest

Panica la Berlin ! Un automobil a sarit in aer

O bombă a cauzat o explozie care a ucis un bărbat ce conducea marţi dimineaţa în capitala germană, afirmă poliţia germană, relatează AP online citat de Mediafax.
Explozia a avut loc marţi dimneaţa, în jurul orei locale 8.00 (9.00, ora României), în cartierul Charlottenburg (vest), a declarat pentru The Associated Press Carsten Mueller, adjunctul purtătorului de cuvânt al Poliţiei din Berlin.
“Anchetatorii lucrează în baza impotezei potrivit căreia se afla un dispozitiv exploziv” în interior sau pe vehicul, care a provocat explozia, a declarat Mueller.
Ei încercau să stabilească identitatea bărbatului şi nu puteau oferi imediat informaţii despre vehicul, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Într-o fotografie postată de către Poliţia din Berlin pe Twitter se poate vedea un autoturism break argintiu, marca Volkswagen Passat, avariat pe o stradă, cu geamurile spulberate de suflul exploziei şi tamponat în partea din faţă.

Hot this week

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

Topics

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

A început al 3 lea Război Mondial?

A început al 3 lea Război Mondial? E întrebarea care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img