Thursday, November 13, 2025
6.3 C
Bucharest

Parchetul General aduce acuzaţii grave lui Călin Georgescu. Incompatibil cu democraţia

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false ș.a.

Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în cursul zilei de astăzi, punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană fizică  sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

– instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.

– comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.

– fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)

– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002

– promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002

– iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Hot this week

Strategia Naţională de Apărare. Care sunt provocările şi ameninţările la adresa României

Preşedintele Nicuşor Dan a prezentat principalele prevederi ale Strategiei...

Cum votează românii în funcție de nivelul de educație

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Cum votează românii în...

Carmen Uscatu la Antena 3 CNN : “Gheorghiu ne vulnerabilizează. E incompatibilă. Nu mai vorbim la telefon”

Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației “Dăruiește Viață”, a declarat marți...

Regimul Erdogan vrea 2340 de ani de închisoare pentru liderul opoziţiei

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției și...

Carmen Uscatu o acuză pe Oana Gheorghiu : Ne-a creat o vulnerabilitate foarte mare. E incompatibilă

„O vulnerabilitate foarte mare”. Aşa descrie Carmen Uscatu, copreşedintă...

Topics

Nicușor Dan : voi bloca anchetarea penală a vicepremierului Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că declarația vicepremierului...

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img