Saturday, July 12, 2025
27.1 C
Bucharest

Parlamentarul Alina Gorghiu : “Imaginea Parlamentului e jalnică”

PNL lucrează la un proiect de reformare a Parlamentului, care va fi discutat cu partidele, a declarat, joi, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, susţinând că actuala imagine a Legislativului este “jalnică”.

“Am discutat cu preşedintele PSD despre nevoia de reforma instituţiei parlamentare. Este singura instituţie nereformată de douăzeci de ani, imaginea este una jalnică despre Parlament, este supradimensionat. Sunt multe lucruri de reparat. Cea mai mare problemă este ineficienţa, problemă de coerenţă legislativă. PNL a lucrat la acest proiect , este destul de amplu şi o să-l ducem pe masa partidelor politice parlamentare, pentru că aceasta este o temă vitală pentru România?, a spus Gorghiu.

Ea a mai arătat că la prima şedinţă a BPN al PNL va propune desemnarea echipelor tehnice care vor negocia legea salarizării şi absorbţia de fonduri europene.

“Vreau să vă spun că la primul BPN al PNL voi propune să desemnăm echipele tehnice de consultări pe celalte două teme, vorbesc de salarizarea în domeniul bugetar şi absorbţia de fonduri. Va trebui să agreem nişte paşi concreţi, astfel încât să nu ne prindă pe picior greşit”, a adăugat Gorghiu.

PSD şi PNL vor forma un grup de lucru care să stabilească un set de măsuri pentru recredibilizarea Parlamentului, a anunţat, joi, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

Dragnea a spus că a convenit cu liderul PNL Alina Gorghiu să facă un plan pentru recredibilizarea Parlamentului, fiind vorba şi de Regulament, de un cod de conduită al parlamentarului, circuitul legislativ şi atitudinea parlamentarului.

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img