Tuesday, April 21, 2026
11.3 C
Bucharest

Partidul de extrema dreapta din Germania, supravegheat oficial de serviciile germane

Autorităţile din Germania au hotărât punerea sub supraveghere a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), principala forţă de opoziţie din parlament, au confirmat miercuri pentru dpa surse din cadrul serviciilor de securitate internă.

Întreaga formaţiune urmează să fie monitorizată, fiind suspectată de extremism de dreapta, potrivit surselor citate după o videoconferinţă a directorului Oficiului federal pentru protecţia Constituţiei (BfV), Thomas Haldenwang, cu filialele agenţiei din landuri.

Decizia vine cu câteva luni înaintea alegerilor legislative prevăzute să aibă loc în Germania pe 26 septembrie.

În martie anul trecut, serviciul de informaţii interne din Germania a plasat sub supraveghere grupul naţionalist de extremă-dreaptă Fluegel (Aripa), creat de membri ai AfD acuzaţi frecvent de o retorică ce aminteşte de trecutul nazist al Germaniei, iar în iunie a fost plasată sub supraveghere filiala regională din Brandenburg a partidului de extremă dreapta. O altă filială regională a AfD, cea din Saxonia-Anhalt (est), este monitorizată activ de BfV ca “entitate suspectă”, au anunţat la sfârşitul lui ianuarie surse din cadrul serviciului, citate de Agerpres.

Hot this week

Papa Leon : “Lumea este devastată de o mână de tirani”

  Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere...

Războiul florilor de cireș

În Coreea de Sud, ca și în Japonia, începutul...

Grupul Bilderberg, dialoguri discrete la Washington

Cea de-a 72-a reuniune a grupului Bilderberg, conferinţa politică...

Cât e datoria externă a României?

Datoria externă pe termen lung a însumat 182,519 miliarde...

Foste mine de cărbune, devenite paradis turistic în Germania

Un proiect de zeci de ani de transformare a...

Topics

Câte de valoros e aurul?

Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img