Wednesday, March 25, 2026
15.7 C
Bucharest

Peste 30 de mine marine au fost neutralizate în bazinul vestic al Mării Negre

Şeful Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), contraamiral Mihai Panait, a spus marţi, în cadrul unei întâlniri cu ataşaţii militari străini acreditaţi în ţara noastră, că din februarie şi până în prezent, după atacarea Ucrainei de către Federaţia Rusă, peste 30 de mine marine au fost neutralizate în bazinul vestic al Mării Negre, de către forţele navale din România, Turcia, Bulgaria şi Ucraina.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de SMFN, la întâlnire, ce are loc anual, au fost prezentate obiectivele Forţelor Navale Române pe termen scurt şi mediu, structura organizatorică, misiunile principale şi exerciţiile la care marinarii militari români au participat. Au mai fost evidenţiate activităţile de instruire bilaterale pe care Forţele Navale Române le desfăşoară împreună cu alte forţe navale partenere din Marea Neagră şi din Marea Mediterană, precum şi contribuţia FNR la asigurarea securităţii aliate în Regiunea Mării Negre, pe fondul războiului purtat de Federaţia Rusă în Ucraina.

Sesiunea de întrebări şi răspunsuri de la finalul întrevederii a cuprins subiecte cu privire la pericolul generat de minele marine aflate în derivă în bazinul Mării Negre, precum şi la proiectele de modernizare a Forţelor Navale Române.

“Încă din luna februarie anul acesta, după atacarea neprovocată a Ucrainei de către Federaţia Rusă, Forţele Navale Române şi-au redimensionat toate activităţile planificate şi au asigurat, 24 de ore din 24, o prezenţă navală constantă în zona noastră de responsabilitate, pe mare şi la gurile Dunării. Până acum, mai mult de 30 de mine marine au fost neutralizate în bazinul vestic al Mării Negre, trei de Forţele Navale Române, patru de Turcia, două de Bulgaria şi celelalte de Ucraina. De asemenea, prin Direcţia Hidrografică Maritimă, autoritate naţională în domeniu, au fost emise avize pentru navigatori, prin care se recomandă anumite rute de navigaţie pentru navele comerciale care transportă cereale şi alte mărfuri, din porturile ucrainene spre strâmtorile turceşti. Până acum, peste 900 de nave comerciale au tranzitat zona noastră de responsabilitate din Marea Neagră, de la nord la sud şi de la sud la nord, de la începutul lunii august, pe coridorul de tranzit dintre porturile Ucrainene şi Istanbul”, a afirmat contraamiralul Mihai Panait.

Conform comunicatului, despre proiectele de modernizare, şeful Statului Major al Forţelor Navale a subliniat faptul că bugetul alocat Forţelor Navale Române în ultimii ani a permis derularea unor programe importante de reparaţii şi modernizări la mai multe tipuri de nave maritime din compunerea Flotei şi de nave fluviale din dotarea Flotilei Fluviale. S-au mai derulat programe de achiziţie de tehnică nouă, printre care cele pentru Centrul de Scafandri, Regimentul 307 Infanterie Marină, Grupul de Elicoptere şi Academia Navală “Mircea cel Bătrân”.

“La finalul întâlnirii, contraamiralul Mihai Panait le-a urat oficialilor militari străini mult succes în activitatea pe care o vor desfăşura, pe timpul mandatului, în ţara noastră, şi i-a asigurat de deschiderea Forţelor Navale Române către dialog, pentru identificarea celor mai bune soluţii, în vederea dezvoltării relaţiilor militare din domeniul naval dintre ţara noastră şi statele pe care aceştia le reprezintă”, a mai informat SMFN, potrivit Agerpres.

Hot this week

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Topics

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img