Thursday, July 31, 2025
23.8 C
Bucharest

Petrom si Exxon, anunt important, de miliarde de euro pentru Romania

ExxonMobil şi OMV Petrom accelerează procedura de luare a unei decizii de investiţii privind proiectul de gaze din Marea Neagră, iar decizia va fi comunicată la începutul anului viitor, a declarat, joi, ministrul Energiei, Toma Petcu, în cadrul unor discuţii cu ziariştii pe tema proiectului BRUA.

‘(ExxonMobil şi OMV Petrom – n. r.) accelerează toată procedura de luare a deciziei de investiţii care, din câte am înţeles, va fi comunicată la începutul anului viitor. Aşa mi s-a comunicat de către doamna Mariana Gheorghe (directorul general al OMV Petrom – n. r.). Iar noi ne calibrăm şi accelerăm procedura de realizare a conductei BRUA, faza I, în funcţie de cât de mult îşi accelerează şi ei şi îşi pregătesc partea de exploatare’, a spus Petcu.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent, a anunţat, anul trecut, Gabriel Selischi, la acea dată membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Upstream.

‘Am forat şapte sonde în acest perimetru, iar majoritatea au întâlnit acumulări de gaze. Avem rezultate suficient de încurajatoare pentru a continua evaluarea viabilităţii comerciale. Decizia finală de investiţie este estimată în aproximativ doi ani’, a spus Selischi.

El a arătat că proiectul va continua din 2018, dacă se va dovedi viabil din punct de vedere comercial.

‘Suntem în calendar cu acest proiect şi ne propunem din 2018 să continuăm cu execuţia lui, dacă se va dovedi viabilitatea comercială. Nu ştim încă de acum ce soluţii vom aborda. Va trebui să forăm zeci de sonde, să construim o conductă, deci este vorba de investiţii de mai multe miliarde de euro sau de dolari. Ştiu că există multă nerăbdare în jurul acestui proiect, însă, dacă faceţi o comparaţie între acest proiect şi proiectele de autostrăzi, mai ales a celor care traversează munţii, o să vedeţi că noi facem progrese’, a adăugat oficialul OMV Petrom.

Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, producţia anuală de gaze a României este de circa 11 miliarde de metri cubi.

România şi-a propus să finalizeze conducta BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria) până în 2020, când se estimează că va începe extracţia de gaze din Marea Neagră, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Imagini şoc : Putin se teme de drone

Imagini şoc : Putin se teme de drone Vladimir Putin...

Cătălin Predoiu, despre implicarea Rusiei în alegeri: Țara a fost atacată. Nu au fost desecretizate toate datele

Cătălin Predoiu, despre implicarea Rusiei în alegeri: Țara a...

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Topics

Imagini şoc : Putin se teme de drone

Imagini şoc : Putin se teme de drone Vladimir Putin...

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Nebunia Labubu

Pop Mart, firma chineză de jucării care produce păpuşile...

Se naşte un nou Sistem Solar

Astronomii au observat primele etape ale formării planetelor în...

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile la bărbați

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img