Home Articole Piaţa construcţiilor, spre criză din cauza băncilor

Piaţa construcţiilor, spre criză din cauza băncilor

2412
2
SHARE

Piaţa construcţiilor din România se îndreaptă cu paşi repezi către o criză similară cu cea din 2011-2013, dacă băncile vor continua să limiteze accesul românilor la credite, avertizează analiştii de la KeysFin, într-un studiu privind situaţia de pe piaţa de profil din România.

‘Efectele vor fi resimţite la nivel general, în economie, pentru că sectorul construcţiilor angrenează un număr semnificativ de afaceri conexe. 3.146 de societăţi care activează în domeniul construcţiilor au fost declarate inactive în primele şase luni ale anului 2016, cu 996 mai multe decât în perioada similară a anului precedent’, arată datele KeyFin remise, luni, AGERPRES.

Numărul companiilor care activează în domeniu a scăzut cu peste 3.800 de firme, de la 35.208 în 2015 la 31.334 la finalul lunii iunie 2016. Spre comparaţie, în 2010 erau înregistrate 33.857 de firme de construcţii.

‘Datele sunt relevante privind situaţia din sectorul construcţiilor, mai ales în domeniul rezidenţial, unde mare parte dintre şantiere au intrat în conservare, pe fondul blocajului finanţării. Legea dării în plată şi dificultăţile înregistrate de Programul Prima Casă au făcut ca băncile să îşi revizuiască politicile de acordare a creditelor, iar rezultatele s-au văzut în nivelul tot mai scăzut de contractare a locuinţelor noi’, spun analiştii de la KeysFin.

Potrivit datelor KeysFin, şi numărul autorizaţiilor de construcţii a scăzut semnificativ faţă de anii trecuţi. Dacă în 2014, la nivelul lunii iulie erau înregistrate 26.038 autorizaţii, iar în 2015 erau raportate 26.393, în acest an, numărul acestora scăzut cu 728, la 25.665 de autorizaţii.

‘În aceste condiţii, firmele de construcţii au fost nevoite să reducă activitatea, inclusiv personalul. Astfel s-a ajuns ca numărul mediu al angajaţilor să coboare în acest an la 156.257 salariaţi, faţă de 163.306 în 2015 şi 170.653 cât erau în 2010. Faţă de anul 2011, forţa de muncă din acest domeniu a scăzut cu 34.291 de angajaţi. Relevant este şi faptul că, în cel mai bun an din ultimii şase, respectiv 2015, deşi afacerile companiilor de construcţii au atins cel mai bun nivel, de 34,8 miliarde de lei (faţă de 31,1 miliarde în 2010), rezultatul net a scăzut semnificativ, de la 3,49 miliarde lei (2010) la 216,5 milioane lei (2015)’, informează KeysFin.

Potrivit studiului, Strabag, Bog’Art şi Astaldi se află pe primele trei poziţii în top 10 firme de construcţii din România.

‘Strabag este, de departe, principalul actor din piaţă, cu afaceri duble faţă de principalii săi concurenţi, de puţin peste 1 miliard de lei în 2015. Bog’Art, Astaldi si Erbaşu urmează, în clasament, cu cifre de afaceri în jurul a 400 de milioane de lei, topul fiind completat de o altă firmă a Strabag, AG Austria Sucursala Bucureşti, Con A SRL, Coral SRL şi Iasicon SA. Cea mai profitabilă firmă din 2015 a fost Coral SRL, cu 45,2 milioane de lei profit net la afaceri de 239,3 milioane de lei, urmată de Construcţii Erbaşu SA (27,4 milioane lei)’, menţionează sursa citată.

Afacerile primilor 10 jucători din piaţa construcţiilor au fost, anul trecut, de 3,8 miliarde de lei.

‘Datele financiare arată că sectorul construcţiilor din România este unul plin de provocări. Investiţiile fluctuante ale statului, dublate de incertitudinea din piaţa creditelor imobiliare din ultima perioadă determină un mediu de business instabil, în care certitudinea este un cuvânt necunoscut, iar programarea multianuală este încă la stadiul aspiraţional. Avem, din păcate, o creştere economică bazată în primul rând pe consum şi prea puţin pe dezvoltare de produse, proiecte, acţiuni pe termen mediu şi lung. În absenţa unor investiţii cu plus valoare, cu dezvoltare pe orizontală, afaceri care să angreneze business-uri conexe, această creştere economică riscă să se topească precum un bulgăre de zăpadă. Construcţiile rămân, astfel, cel mai semnificativ indicator privind evoluţia pe baze sănătoase a României, iar acesta se află, încă, într-o zonă fluctuantă, fără perspective reale pozitive’, au mai spus analiştii de la KeysFin citati de Agerpres.

2 COMMENTS

  1. Poate din cauza băncilor dar e şi din cauza că s-a construit en-gros cu bani furaţi prin acte cât şi a calităţii proaste a lucrărilor(materiale scumpe şi de proastă calitate)

  2. daca drogatul intra in sevraj deoarece dealerul sau a fost un pic retinut de politie vine un ong care scrie un studiu cu titlul: omul se chinuie din cauza politiei.
    Cam asa e cu piata constructiilor: s-a bazat, de 70-80 de ani incoace, la nivel mondial, pe mirajul socialist al banilor fara limita pe datorie, pe iluzia lui Lenin cum ca “de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi”.
    Cumparatul timpului s-a facut prin creditul de la banca iresponsabila s-a facut nu numai pentru a acoperi nevoi reale ci mai ales cu generosul sprijin al,politicienilor mitomani care, de dragul voturilor care le asigurau scaunul din care isis puteau ei face hotiile, au facilitata sau au tolerat un dezmat financiar absolut irational.
    Cind fabrica de iluzii financiare s-a gripat, in 2007-2008, salvatorii neamurilor au dat liber la indatorare fara limita, la aruncatul cu banii inspre banci – cam cum vine doctorul si ii mai da lu ala niste cocaina ca sa iasa din sevraj. Si ii da din ce in ce mai multa, ala e mai bine, ride, maninca, pina in ziua in care ii sta inima in loc de atita fericre si crapa brusc.
    Cam asa e cu constructiile, si la noi si aiurea: au depasit de n ori nevoile reale, au depasit de n ori capacitatea reala individuala de finantare si de citiva ani sta pe droguri gratis primite din “solidaritate sociala” de la mai toate statele: bani, scutiri, aminari. Colapsul final a inceput, cazinoul se apropie de ora inchiderii, declinul se va intinde pe mai multi ani pina se va reveni la un normal. Politrucii, speriati de potentiala revolta si de spectrul, pierderii privilegiilor personale, se iau de ban i s otindu-i vinovati singulari. Pai ce, banca voteaza? Nu, datornicul corporatist si angajatul in constructii voteaza….
    Isteria exuberanta imobiliara se va muta in Asia, astia de prin occident ramin sa plateasca pe mare parte din restul vietii cocaina socialista a bunului primit gratis azi pe seama libertatii viitoare. Iar politrucii, dedati la mierea crescinda a impozitelor luate cu japca de pe urma dezvoltatorilor, a bancilor, a proprietarilor si chiriasilor, vazindu-se fara banutzii care le permit sa fie darnici cu pulimea din patru in patru ani, vor face singurul lucru care sa le asigure lor pusculita: vor mari, majora, extinde ajusta, creste, etc etc taxele si impozitele.
    Asa ca uitati-va la imobiliare cum o iau la vale, indiferent de eforturile politicienilor. Primarita de Bucuresti venita de la sat se apuca ea, pe banii de la buget, sa construiasca blocuri…. cam ca politistul nnostru care cumpara cu bani de la buget ceva prafuri si ii da direct cocaina celui in sevraj, ii da si doctorului si la final ia si el, sa fie zimbitori cu totii.

Leave a Reply