Tuesday, September 1, 2026
26.2 C
Bucharest

Pieleanu face dezvaluiri despre PNL

Sociologul Marius Pieleanu a oferit miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a evidențiat trei cauze ale recentului exod din PNL către alte partide: nu doar ALDE (senatorii Daniel Zamfir, Marius Nicoară, Ion „Iani” Popa și deputatul Daniel Olteanu), ci acum și PSD (senatorul Siminica Mirea, din aripa PDL-istă a formațiunii conduse de către Ludovic Orban).

Concret: Pieleanu s-a referit în primul rând la stilul de conducere al lui Orban, care abandonează valorile liberale (de exemplu, drepturile și libertățile cetățeanului) în favoarea întăririi instituțiilor statului, în special a celor de forță.

„Sunt trei tipuri de cauze. Primul tip este referitor la managementul leadershipului, care nu e cel mai fericit de pe Pământ. Adică prestația în interiorul partidului și mai ales în spațiul public a președintelui său, Ludovic Orban, și a principalilor comunicatori este o prestație care în niciun caz nu se centrează pe promovarea valorilor liberale (cum ar fi: apărarea drepturilor și libertăților individuale ale cetățeanului), ci promovează mai degrabă întărirea instituțiilor statului, mai ales a instituțiilor de forță – lucruri care sunt completamente departe de ideologiile și valorile liberale”, a punctat profesorul universitar.

În continuare, patronul casei de sondaje Avangarde l-a indicat pe fostul prim-ministru Dacian Cioloș ca factor generator de confuzie în rândurile electoratului liberal tradițional, care îl vede pe ex-premierul cu tendințe de stânga asociat cu principalul partid de dreapta, PNL.

„A doua cauză ar fi apropierea sau mai degrabă nedelimitarea foarte clară în raport cu Mișcarea România 100 a lui Dacian Cioloș, care în mod evident rupe din Partidul Național Liberal și care a creat o stare de confuzie în rândurile electoratului conservator, tradițional al liberalilor, care în mod evident nu-și dorește să se asocieze cu o stare de spirit (că nu este ideologie) a celor de la România 100, bazată pe un stângism izbitor (pentru cei care se uită atent), bazată pe o etatizare izbitoare pentru orice ochi atent care observă șamd”, a afirmat Marius Pieleanu.

În încheiere, sociologul a adus în discuție persistența faliei dintre aripile PNL și PDL.

„Nu în ultimă instanță, este vorba de supărarea vechiului bazin electoral al PNL față de asocierea cu Partidul Democrat-Liberal și – mai mult decât atât – promovarea în funcții de conducere, în actuala formulă a Partidului Național Liberal, a unor lideri care au fost extrem de apropiați de Traian Băsescu în trecut”, a comentat profesorul de la SNSPA.

Confruntat cu faptul că ultimul Congres PNL a fost gândit tocmai să pună capăt acestei falii, Marius Pieleanu a replicat: „Păi, da, dar din Partidul Democrat Liberal poate că singurul care ar fi meritat într-adevăr să ocupe o funcție de conducere – pentru că este în continuare un om echilibrat și înțelept – este Vasile Blaga”.

„Aproape toți ceilalți (cu mici excepții) erau în mod evident fanii exclusiv ai președintelui Traian Băsescu. Și chestiunea asta se întâmplă totuși sub sigla Partidului Național Liberal – partid care totuși respectă drepturi și libertăți, pe care – ce să vezi? – Traian Băsescu le încălca zilnic, cu o nonșalanță aproape morbidă, susținut fiind în acest demers de mulți dintre cei care astăzi sunt membri ai Partidului Național Liberal și care – mai mult – ocupă funcții de conducere”, a conchis Pieleanu.

Hot this week

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...

Topics

01:08:55

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul Occident

Secretele războiului hibrid al Rusiei în România și întregul...

Comoară prețioasă descoperită în adâncuri

La mai bine de 2.400 de ani de la...

Ce ascunde China? Replica unui distrugător SUA, în poligon

Construcția de către China a unei replici la scară...

O veste bună : biblioterapia câștigă teren

Biblioterapia, definită ca utilizarea lecturii pentru îmbunătățirea sănătății mintale...

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit

De ce trebuie investigate balonarea și tulburările de tranzit   Crampele...
01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img