Friday, July 11, 2025
18.4 C
Bucharest

PNL : “Amenintarile premierului cu puscaria nu ne impresioneaza”

”Le transmit premierului României şi ministrului Justiţiei că ameninţările cu plângeri penale, puşcărie şi noi mineriade nu ne impresionează deloc. Atât ştie să facă partidul lui Iliescu, Năstase şi Ponta, din 1990 încoace: mineriade, contrademonstraţii, instigare la ură, dispreţ faţă de cetăţeni şi legi. Nimic nu ne poate opri să luptăm pentru dreptul la vot şi pentru dreptul românilor de a protesta, pentru egalitate în faţa legii. Nimic nu ne poate convinge că un premier cu o urmărire penală nu este altceva decât o ruşine pentru România. Nu ne poate închide pe toţi Victor Ponta pentru a rămâne prim-ministru. Au mai fost şi alţii în istorie care nu suportau vocea străzii, nu sunt singurii. Până la urmă toţi au pierdut puterea, indiferent de metodele represive folosite”, spune co-presedintele PNL Alina Gorghiu într-un comunicat de presă transmis luni după-amiază.

PSD va formula împotriva PDL-PNL o plângere penală către procurorul general, în cazul în care opoziţia va chema oameni în stradă pentru a manifesta faţă de actualul guvern, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.

El a arătat astfel că face un apel hotărât la responsabilitate către PDL-PNL, care să înţeleagă că, într-o democraţie, lucrurile nu se tranşează în stradă, prin forţă, arătând că şi PSD poate scoate în stradă 10.000 sau 100.000 de oameni dacă opoziţia cheamă 1.000 sau 10.000 persoane, ceea ce ar reprezenta însă o greşeală.

“Fac un apel la ultimul dram de minte pe care sper că îl mai au Blaga şi Gorghiu să înţeleagă că nu poţi da foc unei ţări şi că ne vom adresa procurorului general cu sesizare penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 397 aliniat 2 din Codul penal, iar procurorul general, ca şi la mine, îi declară suspecţi şi îi cercetează. Putem să facem acest lucru, sper să nu fie cazul”, a spus Ponta, în şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

Hot this week

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Topics

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img