Saturday, April 11, 2026
9.9 C
Bucharest

PNL batjocoreşte competenţa : Roberta Anastase la BNR

PNL batjocoreşte competenţa : Roberta Anastase la BNR.

Senatoarea PNL Roberta Anastase, care a primit marţi votul parlamentarilor din comisiile reunite de buget pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, s-a declarat convinsă că va contribui, cu experienţa sa politică dar şi în management, la funcţionarea acestei instituţii.

„Eu mă simt onorată de propunerea făcută de colegii mei de a face parte din Consiliul BNR, tocmai pe o poziţie neexecutivă şi sunt convinsă că voi contribui cu ideile, cu experienţa mea consolidată în management de-a lungul timpului la funcţionarea BNR. (…) Am fost şi europarlamentar, fac parte şi din Comisia de pregătire a aderării la OCDE. (…) Am fost preşedinte în exerciţiu al Adunării Parlamentare a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, încă sunt preşedinte al Comisiei politice a acestei organizaţii. Pentru că am invocat comisia OCDE şi pregătirea aderării noastre la OCDE, aş invoca tocmai principiile propuse şi dezvoltate de această organizaţie în ceea ce priveşte guvernarea întreprinderilor de stat care recomandă ca în conducerile în zona neexecutivă – aceea pentru care am aplicat şi eu astăzi – să fie cooptaţi oameni care au profesii diverse, experienţe diferite, astfel încât să vină să îmbunătăţească funcţionarea sau evoluţia unor instituţii”, a afirmat Roberta Anastase, la finalul audierilor din comisii.

Anastase şi-a consacrat cariera politică prin furtul votului, fals şi uz de fals în Camera Deputaţilor, pe 15 septembrie 2010. 

Ea a numărat de mai multe ori 80 de parlamentari ca fiind 160, pentru ca o lege să treacă fraudulos.

https://www.antena3.ro/politica/anastase-despre-frauda-din-parlament-o-cruce-care-ma-va-marca-pe-mine-ca-om-politic-126837.html

Roberta Anastase nu va fi cercetată pentru posibila fraudare a votului la  Legea Pensiilor

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img