Sunday, April 5, 2026
19.3 C
Bucharest

PNL presedinte unic : cine pleaca, Gorghiu sau Blaga?

Liberalii vor discuta luni stadiul fuziunii în teritoriu între fostul PNL şi fostul PDL, în condiţiile în care o singură filială mai trebuie să primească lider unic, prin numirea de la centru, o analiză urmând a se face pe marginea oportunităţii şefiei unice şi la nivel naţional, printr-un Congres, în toamnă, şi nu în 2017, cum era stabilit iniţial.

Varianta stabilirii unei conduceri unice şi la nivel naţional a fost lansată de secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, săptămâna aceasta, potrivit unor surse liberale, această ieşire având ca explicaţie nemulţumirile venite din partea unor lideri din teritoriu, privind modul de funcţionare al partidului, în formula cu co-preşedinţi.

Astfel, aceştia s-au plâns că în organizaţiile în care au existat conduceri bicefale, rezultatele la alegerile locale au fost slabe, astfel că se impune o accelerare a fuziunii, şi la nivelul conducerii centrale, în contextul apropierii alegerilor parlamentare din toamnă.

Cu toate acestea, sursele precizează că organizarea unui Congres, în următoarele luni, este puţin probabilă, pentru că ar trebui să fie susţinută de o majoritate cât mai mare a liderilor partidului din teritoriu. În plus, pentru că este o perioadă scurtă, de câteva luni, până la alegerile parlamentare, PNL ar putea pierde şansa de a se organiza pentru aceste alegeri, şi de a-şi stabili o strategie clară şi un mesaj unitar, în condiţiile în care s-au preocupa mai mult de alegerile interne.

Liberalii se tem şi de nemulţumirile din partea părţii perdante, care ar putea surveni în partid, în urma alegerii conducerii unice. În plus, în acest moment, conducerea partidului, formată din Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, va aproba lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare, în timp ce, în cazul unei conduceri unice, decizia va fi doar a preşedintelui ales.

De asemenea, PNL are în acest moment o mare problemă, pe care trebuie să o rezolve până la începutul campaniei electorale, şi anume găsirea unui premier cu care să poată merge în alegerile parlamentare şi care să promoveze programul de guvernare liberal.

Cum Dacian Cioloş le-a transmis celor de la PNL că nu doreşte să se înscrie într-un partid, şi că vrea să îşi finalizeze mandatul de premier, în calitate de tehnocrat, liberalii trebuie să decidă dacă susţinerea acestuia, fără implicarea premierului în campanie, poate aduce beneficii partidului, sau, din contră, le diminuează şansele de câştig.

Astfel, şansele ca un Congres să fie organizat până în alegerile parlamentare sunt mici, potrivit unor surse din partid, cel mai probabil, conduerea unică la nivel naţional urmând a se stabili după alegeri, prin vot, rezultatul scrutinului contând foarte mult în alegerea noului şef al partidului, scrie news.ro.

 

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img