Saturday, February 28, 2026
-0.2 C
Bucharest

Ponta resemnat : “Daca ne da jos DNA, asta e”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, afirmă că majoritatea parlamentară funcţionează, iar Executivul şi-a îndeplinit 90% din ce a promis după trei ani de guvernare, iar PNL nu poate opri actuala guvernare, adăugând : “Dacă ne dă jos DNA, asta e, partidul rezistă în orice condiţii”.

Ponta a ţinut să le mulţumească, joi, când s-au împlinit trei ani de la învestirea actualului Guvern, partenerilor de guvernare şi a declarat, la începutul Comitetului Executiv al PSD, că social-democraţii îşi vor încheia această guvernare, indiferent când s-ar putea întâmpla acest lucru, cu o creştere economică şi locuri de muncă noi.

“Cred că sunt foarte puţine guverne – poate doar Guvernul PSD 2000-2004 – care poate să spună că şi-au îndeplinit în proporţie de 90% tot ceea ce a promis. Foarte mulţi dintre colegii noştri, unii pe bună dreptate, pentru că au greşit, şi mă refer aici la unii mai recent apăruţi în opinia publică, alţii pe nedrept, au avut de suferit, dar important este că oricâţi dintre noi nu mai sunt la această masă, partidul este tot la 40% şi tot o să câştigăm alegerile locale şi generale”, a spus Ponta.

El a susţinut că majoritatea parlamentară funcţionează, iar actualul guvern nu poate fi dat jos.

“În Parlament nu ne poate da jos PNL. Dacă ne dă jos DNA, asta e! Partidul nostru rezistă în orice condiţii”, a arătat Ponta.

Liderul PSD a solicitat, cu acest prilej, mandatul Comitetului Executiv pentru ca, împreună cu prim-vicepreşedintele Liviu Dragnea şi secretarul general Andrei Dolineaschi, să negocieze cu UNPR participarea pe liste comune la alegerile de anul viitor, arătând că UNPR s-a dovedit un partener loial.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img