Thursday, October 15, 2026
15.6 C
Bucharest

Ponta si kilometri de autostrada….

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, ce sumă s-a colectat în acest an din acciza suplimentară la carburant, de 7 eurocenţi, şi câţi kilometri de autostradă s-au construit pe baza acesteia, el arătând că e vorba de o “interpretare greşită”, care e folosită “tot timpul”.

rus-si-ponta
“Vreau să explic foarte clar, pentru că este o interpretare greşită pe care o folosiţi tot timpul şi pe care vă mulţumesc că îmi daţi ocazia să vă lămuresc”, şi-a început Ponta răspunsul. “În primul rând, suma colectată …vă transmit imediat de la ministerul de Finanţe”, a adăugat premierul, citat de Mediafax.

El a ţinut să precizeze că supra-acciza nu a avut impact asupra preţului la carburant, argumentând cu faptul că “azi, preţurile la carburant sunt mai mici decât înainte de introducerea accizei”.

Ponta a spus că din suma colectată din acciza suplimentară se cofinanţează atât proiectele europene de infrastructură, precum şi lucrările de infrastructură, de întreţinere şi de construcţie din fonduri bugetare, întrucât fondurile puse la dispoziţia României din programe structurale şi de coeziune nu acoperă decât în mică măsură necesităţile de infrastructură ale României.

“Noi avem, în 2015, 19 miliarde de lei cofinanţări la proiecte europene. Evident că acciza nu acoperă în niciun caz aceşti 19  miliarde – dacă nu mă înşel erau 2,4 miliarde anual, deci o parte din cei 19 miliarde”, a spus Ponta.

În ceea ce priveşte kilometrii de autostradă făcuţi în baza acestei supra-accize, Ponta a dat exemplul repornirii autostrăzii Transilvania, începută în acest an.

Asta desi de 7 ani ne chinuim sa facem coridorul 4 pan-european Nadlac-Constanta si nu reusim nicicum…

PS : Recunosc faptul ca am sustinut necesitatea acestei accize nepopulare in speranta ca guvernul Ponta va intelege ratiunea finalizarii coridorului 4 in Romania. Ma declar dezamagit in legatura cu abordarea CNADNR, a Ministerului Transporturilor si Guvernului

 

Hot this week

Secretarul General NATO, mesaj prudent după atacurile Rusiei în apele teritoriale românești

Secretarul General al NATO, Mark Rutte : O întâlnire bună...

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img