Friday, February 27, 2026
-1 C
Bucharest

Ponta vs Dragnea : “Dacă nu conduce un singur om Guvernul, Guvernul se prăbușește”

Fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a declarat miercuri, la Târgu-Jiu, că își dorește enorm de mult ca actualul guvern să aibă succes, el subliniind însă că este important ca Executivul să fie condus de un singur om, astfel guvernul “se va prăbuși”.

Victor Ponta a mai spus că nu își mai dorește nicio funcție în cadrul PSD și că nici nu a fost consultat de către membrii partidului în legătură deciziile luate în Guvernul Grindeanu, el punctând că se informează din presă despre situația din formațiunea sa politică.

“Partidul m-a consultat în Guvernul Ponta privind deciziile luate, în Guvernul Grindeanu nu. Nu am vorbit niciodată cu nimeni de la partid și eu mă preocup ca deputat de Gorj și, în special, de Complexul Energetic Oltenia. Nu mai vreau să fiu șef la PSD, nu mai vreau nicio funcție, dar nici nu vreau să ne batem joc de oameni. Dacă ne luăm după propagandiști din ăștia care ieri și-au dat seama că vreau eu să îi iau locul lui Dragnea, nu vreau să îi iau niciun loc lui Dragnea. Eu vreau să aibă performanță PSD că sunt PSD-ist, performanță înseamnă să salvăm Complexul Energetic Oltenia. Știți, dacă facem propagandă, noi ne supărăm pe propaganda securiștilor, dar facem și noi propagandă la fel. (…) Nu fac parte din conducere, nu vreau să fac parte din conducere, nu sunt consultat, nu sunt informat, mă informez din presă. (…) Sper să o ia de la capăt bine (Guvernul — n.r.) și îmi doresc enorm de mult ca Guvernul Grindeanu să aibă succes. Știu un singur lucru, am fost prim-ministru atâta timp, dacă nu conduce un singur om Guvernul, Guvernul se prăbușește. Uitați-vă la Guvernul Cioloș pe care îl conducea și domnul Iohannis, a fost un dezastru. Dacă domnul Grindeanu o să conducă Guvernul o să fie bine, dacă vrem să îl conducem toți, o să fie rău. I-am spus domnului Grindeanu — “Nu asculta de mine, fă tu ce crezi, dar fă”, a spus Victor Ponta citat de Agerpres.

Hot this week

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Topics

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Bolojan ameninţă că va remania miniştri

Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni, un avertisment dur...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img