Friday, March 6, 2026
6.9 C
Bucharest

Populația trebuie pregătită să reziste de la 72 de ore până la 7 zile în situații de criză în mod autonom, până la intervenția guvernelor

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizat la Copenhaga, Danemarca, de către Președinția daneză a Consiliului UE. Printre altele, Predoiu a vorbit despre apărarea civilă, care “impune o cooperare strânsă, dar și integrarea cu cea militară, așa cum este concepută deja la nivelul NATO”, potrivit unui comunicat de presă al M.A.I.

“Țările europene nu sunt în prezent pregătite suficient pentru intervenția în caz de dezastre naturale, industriale sau asociate unor atacuri militare. Publicul, cetățenii și comunitățile din toate țările europene trăiesc încă la un nivel de mental colectiv format în vremuri de pace, calm și liniște. În realitate, lucrurile s-au schimbat pe alocuri radical și reacția logică este să te adaptezi realității, să fii pregătit pentru ea, indiferent ce eforturi implică.

Reziliența societăților implică resurse, cooperare între țări și cooperare între guverne și cetățeni presupune onestitate si responsabilitate în explicarea acestei noi realități cetățenilor și în paralel pentru alocarea resurselor necesare. Orice domeniu trebuie privit acum prin lentila securității și siguranței individuale, colective publice și naționale, inclusiv apărarea civilă. De aceea se impune o cooperare strânsă și

integrarea între cea civilă și cea militară, așa cum este concepută deja la nivelul NATO. În efortul de conștientizare a noii realități securitare, primul pas trebuie făcut chiar de către lideri, de cei care conduc guvernele si țările, de a-și adapta concepțiile și deciziile la această nouă realitate: pentru o vreme relativ îndelungată, toate politicile trebuie privite din perspectivă securitară, de la organizarea modelului economic național, educație, administrație etc. și până la apărare civilă și ordine publică. Apoi, populația trebuie pregătită pentru a confrunta situații severe”, a spus Predoiu.

Mai mult, miniştrii de la Consiliul JAI au subliniat că “populaţia trebuie să reziste până la 7 zile în situaţii de criză”.

“La Consiliul JAI de la Copenhaga, miniștrii au subliniat că populația trebuie pregătită să reziste de la 72 de ore până la 7 zile în situații de criză în mod autonom, până la intervenția guvernelor, practica formării de stocuri de resurse esențiale pentru subzistență fiind cheie pentru supraviețuire”, a subliniat ministrul Afacerilor Interne.

Citește mai mult la: https://www.antena3.ro/politica/predoiu-la-jai-apararea-civila-trebuie-integrata-cu-cea-militara-oamenii-trebuie-sa-reziste-pana-la-7-zile-in-situatii-de-criza-753604.html

 

Hot this week

A început al 3 lea Război Mondial?

A început al 3 lea Război Mondial? E întrebarea care...

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Topics

A început al 3 lea Război Mondial?

A început al 3 lea Război Mondial? E întrebarea care...

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img