Monday, February 9, 2026
-3.2 C
Bucharest

Populismul mizerabil al politicienilor face ravagii in Italia 

Sute de jurnalişti au manifestat marţi în mai multe oraşe din Italia pentru a apăra libertatea presei după atacurile recente ale viceprim-ministrului Luigi Di Maio (Mişcarea 5 Stele, antisistem), care i-a numit pe jurnalişti ‘şacali’, relatează France Presse. Guvernul populist, cu accente extremiste si anti-europene instalat in Italia este format din reprezentantii Lega Nord (Salvini) si Di Maio (5 Stele). Salvini este un admirator al lui Vladimir Putin.
 
Manifestaţii au avut loc la Roma, Genova, Milano, Florenţa şi Perugia, la chemarea Federaţiei naţionale de presă (FNSI) şi a asociaţiilor regionale ale jurnaliştilor, sub sloganul ‘Giu la mani alla stampa’ (‘Luaţi mâna de pe presă’).
                
Această mobilizare a urmat după comentariile virulente la adresa presei făcute sâmbătă de Luigi Di Maio după achitarea primarului M5S al Romei Virginia Raggi, urmărită penal doi ani şi acuzată de fals într-un caz legat de o procedură de angajare.
 
‘Nu acceptăm că cineva să ne arate linia de urmat, să ne spună ce să scriem sau nu. Dacă facem greşeli, putem merge în faţa unui tribunal în procedură civilă sau penală’, a declarat Lazzaro Papagallo, preşedintele Asociaţiei de presă din Roma.
                
‘Dacă jurnaliştii nu îşi fac datoria, există instanţe pentru a-i interpela, dar în mod sigur nu cu insulte şi ameninţări’, a spus Maria Teresa Cinanni, jurnalist al sindicatului Uil (Uniunea italiană a muncii) pentru regiunea Lazio.
           
Di Maio, liderul M5S, i-a numit sâmbătă pe jurnalişti ‘şacali vulgari’, denunţând o încrâncenare a presei timp de doi ani împotriva dnei Raggi.
                
Fostul deputat şi membru al partidului populist Alessandro Di Battista a mers chiar mai departe, calificându-i pe jurnalişti ‘adevărate târfe’.

De cand au venit la putere, Salvini si Di Maio au creat numeroase conflicte interne si externe, starnind ingrijorarea lumii civilizate.

Hot this week

Harta cu prezența militară americană în Europa. Trei baze-cheie sunt în România

Harta cu prezența militară americană în Europa. Unde sunt...

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Topics

Harta cu prezența militară americană în Europa. Trei baze-cheie sunt în România

Harta cu prezența militară americană în Europa. Unde sunt...

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Antena3.ro : Un apropiat al lui Trump îl acuză pe George Simion de trădare

Românul apropiat de președintele Donald Trump face acuzaţii extrem...

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea genunchiului

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea...
00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img