Saturday, July 4, 2026
21.1 C
Bucharest

CNN dă în judecată pe Trump şi Casa Albă 

Canalul CNN a anunţat marţi că a atacat în justiţie Casa Albă după ce aceasta a retras săptămâna trecută acreditarea reporterului CNN Jim Acosta după un schimb de replici cu preşedintele Donald Trump, relatează AFP.
“CNN a dat în judecată administraţia Trump la un tribunal federal din Washington’, a spus canalul. ‘Canalul de televiziune cere reacordarea acreditării corespondentului său la Casa Albă, Jim Acosta’, a spus CNN.
‘Este foarte clar că decizia (retragerii acreditării lui Jim Acosta) încalcă Primul amendament privind libertatea de exprimare’, a declarat avocatul CNN, Ted Boutrous.
   Donald Trump ‘a atacat în repetate rânduri CNN şi pe Jim Acosta (…) Nu putem accepta faptul că  Casa Albă aruncă oamenii afară doar pentru că nu îi plac subiectele relatate de aceştia’, a mai spus el.
   Casa Albă a anunţat joi că îi retrage acreditarea lui Jim Acosta, o sancţiune inedită, după un schimb de replici între jurnalist şi preşedinte în timpul unei conferinţe de presă de o oră şi jumătate la Casa Albă.
   Agenţiile internaţionale de presă au relatat un episod din timpul conferinţei, în care Acosta l-a enervat pe preşedinte insistând asupra subiectului ‘invaziei’ – termenul cu care Trump s-a referit la caravana de potenţiali imigranţi din America Centrală, care se îndreaptă spre frontiera Mexicului cu Statele Unite. Deşi preşedintele i-a cerut jurnalistului să cedeze microfonul, acesta a refuzat să îl lase din mână.
   ‘Să-ţi spun ceva. Celor de la CNN ar trebui să le fie ruşine că lucrezi pentru ei. Eşti o persoană necioplită, îngrozitoare’, i-a răspuns Trump lui Acosta, iar în încheiere l-a acuzat: ‘Când transmiţi ştiri false, ceea ce CNN face, chiar foarte des, eşti duşmanul poporului’, scrie Agerpres.

Hot this week

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...

Topics

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...
01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img