Sunday, December 8, 2024
5.2 C
Bucharest

Poveste spectaculoasa : cum a fost localizat Abu Bakr al-Baghdadi, liderul ISIS ucis de fortele americane

În lunga lor vânătoare a lui Abu Bakr al-Baghdadi serviciile de informaţii irakiene au avut parte de un ajutor nesperat în februarie 2018, după ce unul dintre principalii consilieri ai liderului grupării le-a furnizat informaţii despre cum a reuşit liderul terorist să le scape timp de ani de zile, au declarat doi oficiali irakieni din domeniul securităţii, relatează Reuters.

Baghdadi avea uneori discuţii legate de strategie cu comandanţii săi în microbuze în mişcare în care erau depozitate legume pentru a evita să fie depistat, le-a spus Ismael al-Ethawi oficialilor care îl interogau după ce a fost arestat de autorităţile turce şi predat irakienilor.

“Ethawi a furnizat informaţii preţioase care au ajutat echipa formată din membri ai agenţiilor irakiene de securitate să completeze piesele lipsă din puzzle-ul mişcărilor lui Baghdadi şi al locurilor în care obişnuia să se ascundă”, a declarat un oficial irakian din domeniul securităţii.

“Ethawi ne-a furnizat detalii privind cinci bărbaţi, printre care şi el, care se întâlneau cu Baghdadi şi locurile pe care le foloseau”, a declarat el pentru Reuters.

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că Baghdadi a murit “gemând şi plângând” în timpul unui raid al forţelor speciale americane în regiunea Idlib din nord-vestul Siriei.

Într-un discurs televizat de la Casa Albă, Trump a spus că liderul grupării Stat Islamic a murit alături de trei dintre copiii săi după ce a detonat o vestă cu explozibili într-un tunel în care se refugiase în timpul atacului.

Drumul spre anihilarea lui Baghdadi a fost însă unul plin de frustrări pentru agenţiile de informaţii occidentale şi arabe, care au examinat îndeaproape numeroase indicii privind locul în care s-ar afla bărbatul care a impus un regim al terorii în teritorii din Siria şi Irak, ordonându-le oamenilor săi să comită execuţii în masă şi decapitări.

El a fost de asemenea responsabil pentru atacuri violente pe cinci continente, comise în numele versiunii sale pline de fanatism asupra Islamului.

Interogarea cu succes a unor militanţi precum Ethawi a fost de o importanţă capitală pentru agenţii care încercau să dea de urma lui Baghdadi, scrie Reuters.

Ethawi, care deţine un doctorat în ştiinţe islamice, era considerat de oficialii agenţiilor de informaţii irakiene drept unul dintre primii cinci consilieri ai lui Baghdadi. El s-a alăturat Al-Qaida în 2006 şi a fost arestat de forţele americane în 2008, după care şi-a petrecut patru ani în închisoare, potrivit oficialilor irakieni din domeniul securităţii.

Baghdadi i-a încredinţat apoi lui Ethawi roluri cheie precum transmiterea instrucţiunilor religioase şi alegerea comandanţilor SI. După ce gruparea s-a prăbuşit în mare parte în 2017, Ethawi a fugit în Siria împreună cu soţia sa siriană.

Un alt punct de cotitură a intervenit anterior în acest an în timpul unei operaţiuni comune, în urma căreia agenţi de informaţii americani, turci şi irakieni au capturat lideri ai SI, printre care patru irakieni şi un sirian.

“Ne-au dat toate locaţiile în care se întâlneau cu Baghdadi în Siria şi am decis să ne coordonăm cu CIA pentru a trimite mai multe surse în acele zone”, a povestit unul dintre oficialii irakieni, care are legături strânse cu echipa inter-agenţii.

“La jumătatea lui 2019 au reuşit să stabilim că Idlib era regiunea unde Baghdadi se deplasa din sat în sat împreună cu familia şi trei consilieri apropiaţi”, a spus oficialul irakian.

Informatori din Siria au văzut apoi un bărbat într-o piaţă din Idlib şi l-au recunoscut pe Ethawi dintr-o fotografie. Ei l-au urmărit pe bărbat până la casa în care locuia Baghdadi, relatează Reuters, care nu precizează cum a ajuns Ethawi din nou în libertate sau care era relaţia sa la acel moment cu serviciile de securitate irakiene.

“Am transmis informaţiile CIA şi ei au folosit un satelit şi drone pentru a monitoriza locaţia în ultimele cinci luni”, a spus oficialul irakian.

În urmă cu două zile, Baghdadi a părăsit locaţia împreună cu familia sa pentru prima dată, călătorind cu un microbuz într-un sat din apropiere. “Era ultimul său moment de viaţă”, a spus oficialul irakian.

Baghdadi se ascundea, de asemenea, de duşmani locali din Siria. Hayat Tahrir al-Sham, gruparea cunoscută anterior sub numele de Frontul al-Nusra, care domină regiunea Idlib, îl căuta şi ea pe Baghdadi după ce primise informaţii că se afla în zonă, potrivit unui comandant al unui grup jihadist din Idlib.

Frontul al-Nusra şi Statul Islamic au fost grupări duşmane şi au purtat lupte sângeroase în timpul războiului din Siria. Frontul al-Nusra, fondat de Abu Mohamad al-Golani, a fost o organizaţie afiliată Al-Qaida în Siria până când s-a desprins de reţeaua teroristă în 2016.

Potrivit comandantului din Idlib, Hayat Tahrir al-Sham a capturat recent un alt consilier al lui Baghdadi cunoscut sub numele Abu Suleiman al-Khalidi, unul dintre cei trei bărbaţi care stau alături de Baghdadi în ultima sa înregistrare video.

Capturarea lui Khalidi a fost “cheia” în căutarea lui Baghdadi, a mai spus liderul militar citat de Reuters.

Comentariile sale ridică posibilitatea ca Hayat Tahrir al-Sham, despre care unii localnici susţin că ar avea contacte cu forţele turce din nord-vestul Siriei, să fi transmis ce a aflat unor agenţii străine de informaţii.

Este posibil ca Baghdadi să fi ajuns la concluzia că şansa lui cea mai bună era să se ascundă în regiunea Idlib, după ce SI a fost anihilat aproape complet în Irak şi în Siria. El ar fi putut să treacă neobservat, în condiţiile în care securitatea este foarte laxă iar punctele de control sunt controlate de grupuri armate care rareori efectuează controale în autovehicule.

Comandantul jihadist a mai spus că se crede că Baghdadi s-a aflat în Idlib timp de circa şase luni pentru a încerca să se ascundă. El a precizat că Baghdadi era încă perceput drept o ameninţare majoră întrucât prezenţa sa putea atrage susţinători într-o zonă în care Statul Islamic are celule în adormire.

Luptătorii Hayat Tahrir al-Sham au efectuat razii în oraşul Sarmin în urmă cu circa două luni, după ce au primit informaţii că Baghdadi s-ar afla acolo, dar nu a fost găsit, potrivit sursei citate, scrie Agerpres.

Hot this week

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Topics

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi !

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi...

UZPR condamnă amenințările la adresa jurnaliștilor : e un atac la democrație

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România condamnă cu fermitate atacurile...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img