Postare pe Facebook a presedintelui PNL Ludovic Orban :

M-am intalnit astazi cu un bun prieten din familia politica a popularilor europeni, Carlos Moedas, Comisarul European pentru Cercetare, Stiinta si Inovare, cu care am discutat despre posibilitatile de crestere a finantarilor europene pentru cercetarea din Romania si despre situatia politica europeana.
Personal am fost foarte interesat sa aflu cum putem creste accesul institutiilor si al companiilor din Romania la fondurile europene pentru cercetare, luand ca exemplu proiectul laserului de la Magurele in jurul carui se pot dezvolta foarte multe aplicatii medicale si industriale. Mi-as dori tot mai multe proiecte de acest fel in Romania si cred ca un program de asistenta tehnica din partea Comisiei Europene pentru accesul universitatilor, al institutiilor de cercetare si al companiilor private la fondurile europene ar fi foarte necesar.
In acelasi timp, am discutat cu Carlos Moedas si despre problemele privind respectarea principiilor si valorilor statului de drept in unele state membre din Uniunea Europeana, un subiect care va fi astazi pe ordinea de zi a Colegiului Comisarilor Europeni si unde va fi mentionata si situatia din Romania.
Din pacate pentru tara noastra, din cauza actiunilor iresponsabile ale guvernului Dragnea – Dancila din domeniul Justitiei, este posibil ca discutiile de astazi din Colegiul Comisarilor Europeni sa vizeze inclusiv mecanismul de activare a Articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene pentru acele state care nu respecta valorile si principiile statului de drept.
In acest context, am comunicat Comisarului European angajamentul Partidului National Liberal de a corecta toate intiativele toxice ale majoritatii PSD – ALDE din domeniul judiciar si de a restabili si garanta pe deplin independenta Justitiei atunci cand vom guverna Romania.
Un alt subiect abordat in cadrul discutiei noastre a fost stadiul negocierilor dintre Parlamentul European si Consiliul UE privind nominalizarea candidatului roman, Laura Codruta Kovesi, in functia de Procuror-sef al Parchetului European. Comisarul European, Carlos Moedas si-a exprimat nedumerirea legata de situatiile judiciare ciudate aparute in ceea ce o priveste pe Laura Codruta Kovesi precum si surprinderea ca nominalizarea candidatului roman nu este sprijinita de toti reprezentantii Romaniei.
La randul meu, am reafirmat sprijinul Partidului National Liberal pentru candidatura d-nei Kovesi atat la nivelul Partidului Popular European din care facem parte cat si la nivelul Parlamentului European prin activitatea europarlamentarilor romani din PNL.
Sunt covins ca, alaturi de prietenii si colegii din Partidul Popular European, vom castiga toate bataliile politice la nivel european cu PSD si ALDE pentru binele Romaniei si al romanilor.

6 COMMENTS

  1. Da,stiu,sica mandolina si-a facut si afisul!Impotent ca motiunile lui!Neimportant,il ignor ca pe o musca care bazaie enervant si pentru care mi-am pregatit pliciul!

  2. Deci cand vor guverna, penelacii baso-iohanisti, Romania,undeva in secolul viitor, vor restabili baseala in justitie si peste tot,baseala aia care a nenorocit toata tzara,dar care lor si capeteniilor lor pepeeiste le-a placut foarte mult si inca se mai excita ei toti ,si acum ,din amintiri de atunci.Penelacii parca ar fi fanariotii aia din vechime, si ca si aia,se gudura pe langa sultanii si basbuzucii bruselezi ca sa le dea firman de domnie in tzara romanilor,sa fie ei stapani peste capul si pielea romanilor,pentru “binele” lor,adica munca pe doi lei si luxul drepturilor omului .Baso-penelistii = umili,josnici si scarbosi!!!

  3. Laura Codruta Kovesi a castigat un concurs tehnic, s-au prezentat peste 70 procurori din toata europa, s-a clasat pe primul loc si deoarece s-a clasat prima si avand experienta luptei cu mafia politicienilor romani a fost recomandata si de PE

  4. Citind articolele de azi, opozitia de azi are mesaje dure, violente, pline de ura. Ma intreb, oare Hitler si partidul lui avea acelasi tip de mesaj? Ati putea face o comparatie intr-o emisiune.
    In stilul Plesoianu, sa puneti un mesaj recent din Romania cu un mesaj din trecut, vrem sa vedem asemanarea. Nu de alta dar de multe ori seful unei institutii sau grupari da semnalul la tipul de abordare a unei probleme sau situatii.
    Si cum actualul conducator al tarii este de origine germana, apartine unei ONG care are proprietati ale fascistilor e posibil sa existe o legatura de ideologie, atitudine, comportament, limbaj, etc
    Sper sa ma insel.

Leave a Reply to LuciCancel reply