Precizări MApN
Referitor la informațiile eronate apărute în spațiul public, în legătură cu o așa-zisă renunțare la indexarea pensiilor militare de stat pentru luna ianuarie 2020, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări:
Cu acordul prim-ministrului României, exprimat în urma întâlnirii de lucru de astăzi, Ministerul Apărării Naționale a demarat, prin structurile de resort, un proces de analiză a soluțiilor legislative prin care să fie eliminate inechitățile în calculul pensiilor militare de stat.
Obiectivul principal al acestor demersuri este acela de a asigura egalitatea de tratament în stabilirea drepturilor de pensie pentru toți pensionarii militari, indiferent de momentul trecerii în rezervă.
Acest demers nu afectează în niciun fel indexarea pensiilor prevăzută pentru anul viitor.
Toate pensiile militare de stat vor fi indexate cu 4.6 %, începând cu 1 ianuarie 2020, așa cum sunt prevederile legale, sumele aferente acestei indexări fiind prevăzute în proiectul de buget al MApN pentru anul 2020.
În cadrul conferinței de presă susținute astăzi la sediul MApN, s-a făcut precizarea că aplicarea indexării din luna ianuarie 2020 nu va elimina discriminarea de tratament pentru pensionarii militari, de aceea procesul de identificare a soluțiilor de eliminare a  inechităților va trebui continuat.
Casa de pensii sectorială a MApN a luat toate măsurile necesare pentru aplicarea acestei indexări începând cu luna ianuarie a anului viitor.
Biroul de presă al MApN

4 COMMENTS

  1. Tot demarează ,iar patineaza și un cacat se realizează.Nu ca faceți speranțe.Scindarea societății e realizată.Daca mai puteți munci la munca Dacă nu cotcodăcit degeaba dragi militari și pensionari Ați ajuns piele p_ _i.Profesorii,doctorii și șmecherii sunt de utilitate.Voi kanci

  2. Stimate domnule Radu Tudor,
    din informatiile noastre veti avea onoarea de a participa la intalnirea cu domnul Iohannis de marti. In interesul militarilor romani, activi, in rezerva sau in retragere si chiar a tuturor angajatilor din SNAOPSN va rugam respectuos sa clarificati pozitia domnului Iohannis privind pensiile militare, sunt sau nu “speciale”, se cuvin militarilor, sunt similare altor state NATO?

    Daca luam in considerare atat personalul activ cat si cel in rezerva (deci peste 300.000 de romani cu drept de vot – fara a pune la socoteala si familiile acstora) cred ca este o intrebare de interes mai ales in contextul declaratiilor contradictorii din ultimul timp.

    Ne pare rau, in acest context, ca stimatul domn Mihai Gadea nu a considerat necesar sa clarifice acest aspect in intalnirile cu doamna Dnacila.

Leave a Reply